Te văd cum aluneci din ființă în umbră,
În mine nădejdea o tulburi. Chiar pleci?!
Încă o luptă, reziști și rezistă.
Și dinții mei zbiară când pumnii îți gem.

"Ce frunze mai cad? Câți copaci oare pier?
Ce păsări rănite spre cer se înalță?"
Să-ți spun că mai sunt mulți ca tine îmi ceri
Și știu că tăcerea mea greu te apasă.

Te aud cum întrebi dacă drumul pe pod,
E liber sau alții ca tine-l încearcă,
Eu vreau să te țin, tu adio îmi ceri
Și brusc a simțirii cortină se lasă!

Nesomnul din zi explodează în sunet
Și vin peste mine emoții firești.
C-o lacrimă vie un om îți sărută,
Răceala din zâmbet și golul din piept.