ea își scrie iubirea pe ziduri cu unghiile
hainele ei lălâi mângâie zidurile murdare
picioarele ei se poartă-nainte ca două macarale/șireturile lungi
mângâie vechile pietre de râu pavajul cel nou trotuarul
ea chiar este foarte frumoasă
însă uneori
plânge
se închină
la lună/la iederă
plânge după el
suspină după firele de mei care ar hrăni porumbeii
dacă o privești se strâmbă la tine ochii i se adâncesc atunci în orbite
nimeni nu a văzut-o vreodată senină
de parcă pe ochi i s-ar fi așezat o pânză de păianjen
ea își scrie iubirea pe ziduri cu unghiile
ea scrie teiubescul cu unghiile
și cuvântul scâncește a milă în maculatura pereților
ea speră că cine trebuie o să citească asta cândva

nu știu cum se numește eu i-am spus florăreasa
încă scrie pe pereți pe ziduri pe zidurile din cetate
în alba o iubesc toți câinii vagabonzi
ea se apleacă peste marginile fântânilor
nu știu de ce ochii ei sunt atunci plini de stele
ea poartă în pumnii ei mari apă pentru păsări cu simțiri prelungi
și aripi de spumă

iar eu nu știu cum să iubesc trandafirul
dacă nu o privesc pe ea.