Nu mai recunosc drumurile obișnuite,
nici fântânile cu ciutură din care beam apă,
salcâmii au fost duși la tăiere, iar plopii nu-s
și parcă morile de vânt au plecat.
Câmpia-i fără nimeni în jur,
doar păsările prin ierburi sfidează tăcerea
și câteva recolte de fluturi de vară.
Fânețele-s moarte-n duhul vegetal al căldurii
și râul dus departe de sălcii.
Pe aici drumurile ocolesc grâul
unde glasul ei mai strigă și câmpul estompa
trupurile noastre mirosind a iarbă
acoperind ezitările mele din simțuri
îngropate în ochii fântânii
unde mă duc să gust
lacrima cu parfum de atunci.