BLESTEM




[ XXII ]




Un chip de lebădă, culcat pe-o parte,
Își strânge-n brațe, suspinând cu dor,
Pășind curând pe al tăcerii coridor
Când umbra-i dragă plânge, deoparte,
Cu sumbra-i amintire, de departe...
"Of, draga mea... abia acum, te-ador,
Când neagra Moarte-mi ia divin odor
Și veșnic de iubire, mă desparte?!"
"Blestem! Blestem" - s-aude iar, din urmă,
De-l frânge-n sfeșnic de lumini
Cu sânge-n lebăda cu ochi blajini
Ce parcă... îndrăgostită, îl privește...
"Blestem! Blestem" - și glasul, i se curmă,
Simțindu-se iubită, când o lovește...






ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"