scena întâi
pe un platou de poezii veștejite cade o frunză
transparentă
prin care se vede întrebarea din rândul patru
așteptând să se-întâlnească cu o atingere
femeia tușește-n culise se șterge de ciori pe copaci
trage o gură de aer prin plămânii unei picături de ploaie
căreia îi intrase o rază uscată de soare în ochi
plânge
și
regizorul țipă
tăiați căci nu are lacrima în ton cu umbrela amantei

scena a doua
pe un platou de cuvinte uscate cade o poveste
de pe cal
prin care se vede intrarea de la lucrurile pierdute din vedere
ștergându-se la ochi cu bucata de amantă rămasă prin buzunare
bărbatul intră cu aria prinsă de ultimul dumnezeu rămas disponibil
este un ochi cu care s-a șters geamul de la o altă vedere
este o arie cu care s-a desfundat țeava de la patefon
șoptește regizorul pipăindu-și infanta de pe inventar
tăiați tipă bărbatul
holul dintre culorile acestei vedenii
în două camere decomandate

scena a treia
pe un platou tocit de conținut
se întâlnesc regizorul femeia și bărbatul
paznicul cuvintelor
să demonteze toamna copacii ciorile ploaia poeziile
și sexul patefonului
iar cortina cu patru clase primare își dezvelește piciorul
deșirat
precum o morală