La mine-n inimă e întuneric.

Luminile pieriră rând pe rând.

Nici nu mai văd, de noapte, să deretic

Și-o amintire-njunghie un gând.



Plecară, rând pe rând, stingând lumina

Ca nimeni sa nu simtă c-au plecat.

Prin conștiință se târăște vina

Ca șarpele întâiului păcat.



Nici candela n-au mai lăsat-o-aprinsă,

Ca să se piardă-ntreagă urma lor

Din viata mea ce nu se lasă prinsă

În mrejele vreunui ultim dor.



La mine-n inimă e beznă-adâncă.

E tot ce am și tot ce mi-au lăsat.

În suflet, mai răsună pașii, încă,

Iubirilor ce-n taină au plecat.