Dă-mi înapoi gândurile, visurile

dă-mi marea ochilor tăi
în care m-am înecat prima oară
valul pe care ne-am ridicat catargul

dă-mi stropul timpului să-l beau
în cinstea ta
și să mă-mbăt de viață
cea de la capătul privirii mele
sub pleoapă picură-mi
aceeași lacrimă topită-n două...

Î-mi port gena singurătății pe tâmple
pipăind muchia acelui sfârșit
care nu se mai termină

ca un bastard mă simt
atunci de ce te-ai mai născut
iubire?

dă-mi înapoi
gândurile
visurile...