Mi-am petrecut seara închis într-o colivie, aud păsărelele-n aburi de dimineață
Freamătul trenului îmi prelungește infernul, îl văd uitându-mă pe geam,
Atât de macabru, cum circulă pe șinele lui, lăsând în urmă un nor negru de fum
Și stau încuiat, cu cheia de prea mult timp pierdută, tot mai răzleț, tot mai hoinar
Privind cu ochii mei insângerați din umbră, la ce-i ce joacă-n acest film
Nu este o comedie, ci pare mai degrabă-o dramă,
Cu crime, ce te fac să uiți să mai respiri
Are și-un punct culminant
În mijlocul furtunii, având o furtună lăuntrică,te simți biruitor,
Cu toții suntem o mână de actori,
Iar totul e doar un spectacol al lumii,
Vântul și ploaia și iubirea-I de fațadă
Spectacolul e pe sfarșite, iar după el ce va fi?
Neanț, abis sau intuneric….
La marele final, liniștea se așterne ca un cearșaf peste pat.