De ce nu vii?
De ce nu pleci?
De ce îmi ții obrajii reci?

Mă uit în sus și casc și strig,
Dar eu nu ard, doar mă aprind.

Gândirea mea slută și beată
Se vrea nebun ca altădată
De nu pion, rege măcar
Să simt că nu suflu-n zadar.

Nu vreau decât vreo 2-3 zloți
Vreau oameni dârji, vreau mateloți!
Vreau chipuri preailuminate,
Vreau fericire și dreptate,
Dreptatea Celui care-i sus
De care fugi, în sens opus.

Când ies din mine și mă văd
Încep să râd, căci pot să înot
Când sunt în mine simt că-s orb
Legat de glezna și de-un cot.

Ce aprig simt că mă topesc,
Ce tare simt că nu-mi doresc
Să fi trait pe-acest pământ
Ca un lăstar întors de vânt.

O sa mă nasc și-o să vedeți
Cum scriu imagini pe pereți
Cum o să pot să ating, să alin,
Ați fi statui, aș fi Rodin!