PE FLUVIUL LETHEI…


Momit, ademenit de frumusețea ta ,
tu mi-ai capturat sufletul
poate doar din greșeală
sau poate, pentru a-l adăuga
colecției tale
de astfel de trofee…

Apoi, i-ai dat drumul
ca unui prizonier neînsemnat
într-o pirogă dusă de vânt
ca într-un sicriu -
fără merinde de drum lung,
la miezul nopții
sub stele,
și l-ai lăsat să plutească
în bătaia vântului
departe, în uitare, pe apele Lethei…

Astfel, trupul meu,
precum un tabernacul
rămas gol, aici, în sat -
precum o casă
părăsită
din care lipsește chiriașul
se dărâmă
încetul cu încetul
de singurătate
în țipătul buhelor
care s-au cuibărit în ea




FLORI DE SALCÂMI
Se dedică maestrului Vasile Andru, un iubitor
al mierii de salcâm și al mierii cerești…


Eu umblu ca un nenăscut viu,
mai tot timpul anului.
Eu nu port inima în piept:
inima mea e răspândită
în florile de salcâmi!
Mă nasc si mor,
odata cu ele:
atâta durează
viața mea
într-un an!...

Fac ritualuri să grăbesc înflorirea sacâmilor,
acestor zei vegetali,
ca niște galaxii crescute din pământ
la mine, in fundul gradinii, noaptea,
și ritualuri să încetineasca trecerea timpului
când sunt în floare!...
Preotul satului oficiază ceremonii-
mă recăsătoreste cu florile de salcâm
în fiecare an:
amintirile
îmbraca din nou, sub lună,
rochia de mireasă
brodată din flori de salcâmi!
…Care apoi se scutură
formând din nou
un giulgiu alb…

Dar cine crucifică,
florile de salcâmi
în fiecare an,
cine bate în cuie
florile de salcâm
în care e răspândit sufletul meu?...

Și totuși, ele înviaza în fiecare primavară,
din nou, după scripturi...











































UN SINGUR COMUTATOR

De la un singur
comutator
învârtit de mâna ei , neatentă, ori indiferentă,
sau de mâna mea, disperată,
se pot stinge dintr-o dată
toate constelațiile,
ferestrele colibelor,
și ecranul telefonului mobil
la care răspunde mereu robotul!...
Numai de la un singur
comutator
general
poți usca smicelele de vâsc
veșnic verzi
din care-ți împleteam coroniță,
poți opri chiar brațele
morii de vânt de la marginea satului,
cu toate că nu funcționează electric
și pot face să putrezească doar
într-o clipită lotca
ce încă te mai așteaptă
priponită de salcie
sub Ursa Mare!...








UMBRA

Tu ai călcat cu tocurile ascuțite de la pantofi
peste umbra mea,
atât de indiferentă:
fără s-o observi măcar!...
Iar umbra mea a rămas acolo
zbătându-se de durere și de singurătate!...

Până în noapte a rămas
țipând în urma ta, fără glas!
Iar tu nici n-ai știut, măcar!...
Umbra mea rănită,
a rămas acolo , zbătându-se,
și câinii nopții o sfâșiau și o lătrau
sub lună!…

A rămas acolo, muribundă
în urma ta,
scurgându-se de sânge,
strigându-te fără glas
cu o ultimă zvâcnire
în noapte!...