La trecerea porții


Pana cu care Dumnezeu mângâia stelele căzute,
cu acea îți curățam deunăzi sufletul greu
de mine, de amurgul trecutului,
de păcătoasa amăgire.

N-am vrut câmpii de vise poleite,
Uniri mincinoase, ocean de vorbiri deșarte,
N-am vrut munți de zâmbete false,
Oameni…

Zidurile pe care le vezi tu azi aici,
vor deveni poduri, trecători,
curcubeul iernii sălbatice,
dorința ta diurnă.

…

vor deveni poarta paradisului nostru,
locul unde lupii sfâșâie nemurirea,
și visul, și nebunia visului,
și vântul strigătului singur.

Am ieșit din pustiu către orizont,
către marea tulburată, goală,
blestemată vedere de ceară
ce transpiri lumină amară.

Cuvintele ce-ți rod acum sufletul de lemn
În care și-a găsit neliniștea timpuri și locuri,
Ele, tinerele cuvinte, te vor încălzi
la ultima datorie…

la trecere porții.