De cinci secole albastre
Mănăstirea țării noastre
Și a neamului chemare,
Chiar de la Ștefan cel Mare.

Pe hartă de Bucovină
Mănăstire fără vină,
În calea trecutului,
Minunea albastrului.

Înălțată-n suferință,
Mănăstire de credință,
Ochi albastru-nlăcrimat
Peste ziduri revărsat.

Spre Suceava și Humor
Poart-albastru al său dor,
Cel cu care a învins
Timpul cel tot mai întins.

Maică printre mănăstiri,
Cu albastrele-i priviri,
Jinduiește veșnicire
Și a patriei unire.

Și pe zidul său de sfinți
Stau cinci secole cuminți
Și e unică-ntre toate
Cu pereți de-albastre ape.