poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5503 .



Fata cu vioara
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Radu_Stanca ]

2012-04-14  |     |  Înscris în bibliotecă de Miron Manega



Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin piețe, dornică de viață,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceață...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Își aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt și-un țipăt încleștat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!..

Atunci, cu ochii mari, înspăimântați,
Din părul blond își smulse patru fire...
Și voi râdeați, nebunilor! Râdeați!
Fecioara însă, ea cânta-n neștire...

Ce cântec pur și nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Și-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!