În caruselul vieții mele de ocupații prea meschine,
Din când în când mai simt un dor, să-mi fie dor de tine.
Aceeași melodie care, când ai plecat m-a alinat,
E'acum doar o cântare veche, cu un refren neînsemnat.

În locul tău s-a umplut golul, cu o tristețe fără seamă,
Acum, în amintirea ștearsă, nimic nu mai înseamnă.
Nu mai privesc pe geam pierdut, cu lacrimi și suspine,
Nu mai am ziua ce-am avut, cu cruntul dor de tine.

În ceașca de cafea amară, și zațul întristării,
Vărsat-am două linguri mari, din dulcele uitării.
Dacă eu țară aș fi fost, și oamenii dorințe,
Regină, tu, m-ai fi salvat de chin și suferințe.

De la un timp purtam tăcuți, războiul dintre noi,
Muream încet, muream pe rând, fără să fim eroi.
M-am bucurat în ziua când, tu ai capitulat,
Și amintirile pe rând, vântul le-a spulberat.

Romantic timp când te găseam, prin milioane de femei
Și-acum nu te găsesc deloc, când am în față, trei.
Simțeam în piept durere dublă, și pentru doi plângeam mereu,
Dar Domnul n'a vrut a mea rugă, să nu îți fie ție greu.

Nu mă mai plimb cu tine'n gând, nu mai veghez în noapte,
Nu mai doresc să îți aud, secretele din șoapte.
Și mă slăbea o foame care, sfârșea în ignorare,
Căci foamea inimii lovite, era mereu mai mare.

Aveam în răsuflarea mea, ce'ntruna suspina,
O muribundă respirare, ce ultima părea.
În timpul care a trecut, eu am uitat oftatul,
Și gustul lacrimii sărate mi-au sufocat strigatul.

Am uitat c'alaltaieri, ochii tăi când m-au văzut,
S-au întors din a mea cale, în mulțime'au dispărut.
Am uitat a tale buze, care ieri au declarat,
Că pe altul îl visează, dupa el s-a'nflăcărat.

Astăzi e o zi în care, mângâierea ți-am uitat,
Că de mâna ta cea caldă, altcineva te-a plimbat.
Mâine în a mea uitare, s-ar putea să nu-ți mai scriu,
Și mi-e frică de poimâine, când nu o să te mai știu.

Oh... indiferență crudă, ca și șarpele de rece,
Cum trecuta ea prin mine, tot la fel viața mea trece.
Pentru-o dragoste mai mare, m-oi lupta cât o sa pot,
Pană-o să m-anunțe moartea, că ….''cam asta a fost tot'.