Sa nu mai pleci, sa nu mai vii, mereu doresc sa-ti spun
Cand tamplele-mi zvacnesc salbatic, si gandurile dor,
Vreau sa fiu rau cand te iubesc, sau poate sa fiu bun
Cand infloresc muguri in lacrimi, si-n aripi fara zbor.

Corabie plecata-n larg, mereu asa tu ti-ai dorit sa fii,
Sa te intorci cand trista esti in portul visurilor mele,
Gasind aici talazuri vechi, lovind aievea-n nostalgii
Cand vin furtunile sa-ntrebe, de ce te regasesti in ele?

Uscatul tau, e-o-ntinsa mare in care linistea-ti gasesti
Sperand sa intalnesti o oaza, in care vesnic sa astepti,
Fiindu-ti teama de trecut, de clipele ce le primesti,
Din care sa zidesti un templu in care visele sa-ti ierti.

Sa nu mai pleci, sa nu mai vii, azi e un inceput de iarna,
Citeste fara ca sa-mi scrii, de-aceasta trista agonie,
Primeste-ma la tine-n gand si lasa sufletul sa-si cearna
Ce numai eu am vrut sa-ti spun si nimeni altul nu mai stie.