Nu pot să scriu și nu mai pot să cânt
De ieri nu îmi mai mai recunosc băieții
Și m-am schimbat; începe lunga goană spre mormânt
Tristețea mută, colectivă, mi-a tapetat pereții
Sunt prizonier în casa-mi de vacanță
N-ar trebui să vină ingeri să mă ia?
La ora de istorie n-am prea trecut adese’
Soluția nu-i revoluția de catifea?
Prietenii ce se cobor din cer nu prea sunt punctuali
Am parte de-o inițiere dificilă
Îmi plâng și neuronii zăpăciți și sterpi în vasta mea grădină
Mi-e somn, al dracului de somn, dar pleoapele-s certate
Parcă-s adus din ,,Prâslea cel Voinic”,
Dar merele de aur nu-s niciodată coapte
Ajung mereu la ele, dar când le iau, mi-e greață...
M-am săturat de prezentări de calități într-un oraș de ceață
Sunt un erou teribil în basmul necitit,
Sunt viața care vine, sunt moartea ce-a venit
Și solitar în lumea-mi m-am îngropat de viu
Aștept Apocalipsa, m-am săturat să fiu...