.................

Își culcă Térra, chip umbrit
Pe-a nopții-ntunecare
Și visul drag neisprăvit
Și-urmează cu ardoare:

Și-nchipuie repetitiv
Același roi de nouri
Din care sună afectiv
Șoptire în ecouri,

Cum trec deasupra sidefați,
Uniți în bucle dalbe,
Urmându-și drumul legănați
În nesfârșite salbe.

"Oprește-i, dragule zefir,
Să deslușesc ce-ngână
Și-apoi, pe olm de trandafir
În continuare-i mână."

"Stăpână, gândurile-ți vezi
Prin somn de peste noapte,
Și ce n-aș da, ca să mă crezi
Că-ți pun pe buze șoapte...

Din drumul lor să le opresc?
Acum e-ntâia oară
Și n-o să știu să le pornesc
Ca visul să nu-ți piară!"

"La adiere frâu să pui,
Că tare mă frământă
Să aflu ce și cum, și-a cui
E vocea care-mi cântă!"

Zefirul, paj ascultător,
Se opintește-n hățuri
Și nori, din zbor de visător,
Trezește din răsfățuri.

Întregul cer a-ncremenit,
Niciunde-i vizitiul,
Doar norii își prefac grăbit
În vinețiu tot griul.

Din plumbul dens de cumulus
Pornește drept, enormă,
Tornadă-ajunsă cirrus, sus,
Ce-n tânăr se transformă.

Frumos și dulce-i – ca-n povești,
Și-nalt, cu dalbe plete,
Că ar suci la minți lumești
Și-ar prăpădi prin fete.

Un strai de nea cusut de zori,
Puterea-i conturează,
Și ochi de-azur, rătăcitori,
Cu-adâncuri fascinează.

Obrazu-i alb, catifelat,
O stea-i pe fruntea trează,
Și brațe de sidef sculptat,
La piept încrucușază.

Se-ntoarce roată-n căutări,
În sus și-n jos privește
Și vocea-i tunet peste mări,
Atunci când glăsuiește:

"Mi te arată, de-ai curaj
Și m-ai trezit la viață,
Oprindu-mi legănat voiaj
Spre-o nouă dimineață!

Privește-mi surii supărați,
Ce-adastă-n nemișcare,
Cum n-au de cine-a fi mânați
Spre mult râvnita zare!

Arată-mi-te, suflet rău,
S-admiți nesocotința
De-a face după capul tău
Și-a-mi înfrunta voința!"

Sărmana Térra n-are grai
Sorbindu-l din privire
Pe-acel sortit să-i fie crai –
Cu foc, dorit drept mire –

Iubitu-atât de așteptat
Prin viața-i cânt să fie,
Miracolul înmiresmat,
Izvorul de-apă vie."

Sfioasa-ncepe a-i șopti –
Cum doar o fată-ar spune,
Voind anume-a-nvălui
Cu dor și-afecțiune:

"Mă ceartă că am îndrăznit,
Preasfântă arătare,
Din drumul tău spre infint
Să-ți întrerup plimbare...

Și iartă-mi gând nevinovat,
Nedemna-mi cuviință
De-a-mi pune sufletul curat
Pe-a inimii dorință...

Mărturisesc că în abis
De suflet de copilă,
Odor, mi te-am ținut închis,
Crezând ca o sibilă

Că va veni și ziua când
Ieși-vei în lumină
Și iată că-mi învii în gând,
Prin visul ce m-anină..."

El se apleacă-n căutări,
Cu stea aprinsă-n frunte,
Deasupra pâclei de pe mări,
Prin creștete de munte,

Să afle glasul neștiut,
Prin valuri și țărâne,
Să vadă chipul nevăzut
Al blândei, dulcii zâne;

Că liniștea-i s-a spulberat
Și piept și gând frământă,
Adânc de ochi s-a-ncețoșat,
Iar inima îi cântă:

"Departe nu ești, negreșit,
Þi-alungă sfiiciune!
Dezvăluie-te chip iubit,
Că doar voiesc a-ți spune

Că-n suflet rece-ai picurat
Cu glas de preacurată
Un elixir înmiresmat,
Ce-n dragoste mă-mbată

Și de te-ascunzi, m-oi prăpădi,
Fecioară fermecată,
Că doru-ncepe-a chinui...
Ai milă și te-arată!"
.................