poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 622 .



Stilizând
poezie [ Haiku ]
Eu... îmi caut cuvintele când tu taci

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ego_illa_ludens ]

2011-06-20  |     | 



Eu… îmi caut cuvintele când tu taci
Iar pluralitatea aceasta insinuantă nu este
Decât cadrul tabloului unui pictor stângaci
Omniprezent, ca un zeu, în orice poveste.

Să ne raportăm circumspect la perfectul compus
Unu plus unu să rămână pereche!
Dând valori unui timp imperfect și redus
Corupți de-o iubire nebună și veche.

Inima mea își caută orizonturi depline
În brațele tale, în priviri și în șoapte
Ignorând esența sterilă: că-ntre tine și mine
Toate se-ntâmplă și orice ne desparte.

Dar sufletul tău vrea din nou să mă cheme
Fugar și cu sete îl simt și-l ascult
Căci te-ascunzi să revii doar din vreme în vreme
Insistent, ca o rană extinsă mai mult.

Mă iubești. Dar retoric mă blamezi, pe nedrept,
Pentru ce simt și ce nu cred că pot înțelege;
Mă iubești cu mirare, mă iubești în aspect…
Te iubesc pur și simplu. Și e fărădelege!

De-am putea să răsfrângem efectul în oglinzi paralele
Lumea s-o pierdem voit, resemnați
Am fi numai noi, n-ar mai fi doar durere
Iar eu n-aș decade ca tu să te-nalți.

Dar încă prestăm existențe circare
Cerșind din priviri audiențe și bis;
Încă ne temem de tot ce e mare
Și ne-nvinovățim de eșecul admis.

Distanțat, îmi declami sentimente profunde,
Efemere trăiri, dedublări ireale;
Fiecare cuvânt al tău mă pătrunde
Și mă sfărâmă prin aprobare.

Extenuarea mea aș numi-o doar viciu-
Paroxism patențat pătimaș și abrupt:
Ești pretextul absurd parafat prin supliciu.
Ești întreg doar în mine și din tine m-am rupt.

Pretind adevăruri, dintre cele frustrante,
Cinismul difuz să-l împrăștii în vis
Simplifică-mi sensul gândirii riscante
Revocând aparențe ce doar eu le-am permis.

Aruncă-mă-n ceruri și mult mai departe
Împreună nu-i loc pentru noi pe pământ;
Confirmă clișeul de-a fi doar aparte
Cu stoicism agitat și nătâng.

Solicit refuzul de-a rămâne dorință;
Mă las îngrădită de un calm presupus
Devenind muza de cuviință
Răsfirând peste rană cordialul surâs.

Respectă-mi tăcerea! Amalgamul de gânduri
Se va stinge curând într-un mod nefiresc.
Inutil să rămânem zăbovind printre rânduri
Amăgiți de conceptul idilic-grotesc.

Sfârșește povestea c-o ieșire din scenă
Dar n-o face tragic; fii tandru, supus
Stilizând cusurul de-a fi fost teoremă:
Paralelismul dintre răsărit și apus.

Cât despre pictor, de-l vei prinde vreodată
Să nu-i ierți greșeala de-a fi conturat
Într-o planșă-nrămată iubirea blamată
Pe care, ironic, Hazard a semnat.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!