A fost, că trebuia să fie
Si-a ta amintire s-o păstreze, s-o știe
Că în a timpului calendar
E o zi, cu al său nimb, cu al său har
În prima săptămână
Din cea de-a doua lună
Când, ai primit un dar
Și pe cap, o cunună
A fost ziua ta cea bună
Ziua ta în alb.
Puțin a lipsit
Ca albul să fie nemărginit
Dar pactul cu iarna, a fost atunci neîmplinit.
În albul tău, era și el
Înveșmântat ca într-un giulgiu neîntinat
Fructul ascuns
În locul, dat de Sus
Care… era și el, tot un dar
Rupt din același har,
Al tău, de a fi
Și de, a deveni
Însă atunci și tu și el mai aveați în față un hotar,
Din carne și sânge
Ce-n clipe se vor strânge
Iar la urmă, va râde și plânge
Pe umărul tău , acoperi tot în alb
Luat din floarea pomului dalb
Și-amândoi în lumina soarelui strălucind
Iar tu cu lacrimi râzând
Mie acum
Îmi rămâne o urare să-ți spun
Și pe o coală s-o aștern
Coală, ce și ea, e ruptă din albul
Care uneori, pare etern.

6 – 7 02 2011