Ma pierd in rabdare, in clipe de vis
Oceanul de ganduri adanc ma scufunda
Iar tarmul e departe, de-orgoliu-mi atins.
As bea tot intregul ce-acum ma-nconjoara,
Dar spune-mi, atunci , ce-ar mai fi de zis?

Cand norii se-aduna pe ceru-mpanzit
De fulgere gata sa nasc-o furtuna,
Cand ziua si noaptea si albul si negrul
Oceanul le-aduna-n adancul sau atat de incert,

E sufletul cel ce-mi fereste trairea
De valurile pornite cu-n semn de dispret,
Si-mpinse sa spele nisipul fierbinte
De miscari si dorinte neimplinite
De vise ilare ingropate-n adanc...

Ascunse pe insule prin cufere la mare cautare,
Cu semne inscrise pe harti jerpelite
Ale caror indicii le vezi tiparite
In locuri moderne atat de cinstite, numite
Lacase de veci... un blestem!

Alerg printre muribunzi pe strazi invaluite
In nori arsi de fulgere nascute din dragoste fara vointa
Ma-nec in seceta dragostei ascultand atent
Tacerea din juru-mi, umplut fiind de dorinta.

Cunosc o lume intreaga cu numele-mi pe buze
Ce-mi da imbrastisari menite sa m-acuze
De ganduri abisale si trairi originale
Si liniste stirbita de tipatul viitorului care
Ar vrea sa ma ia la el, in bratele sale.

Acum spune-mi c-ai fost in gradina-mi divina
Indepartand spinii nemilosi care suprima
Doar viata ce curge prin randuri aievea.
Si-ai udat trairea-mi batrana
Ce n-are puterea sa mai tina in mana
Un dram de iubire, un gand de fericire...
Mi-e vremea.