Stau și mă joc în stradă , privind un om cocoșat
Ce se pare că s-a cam enervat.
Mă uit la el și parcă îmi vine să îi zic vreo două cuvinte.
Așa,doar ca să mă țină minte.

Dar simpla lui prezență mă sperie.
Pare a fii atât de infect,încât cred că nu este om ,ci mai degrabă o imensă bacterie.
Se apropie de mine și deodată din acea grămadă de gunoi se aude o voce blajină:
-Stați liniștiți,odată am fost copil ca voi.

Adeseori părinții mă trimiteau la treabă ,
Până într-o zi când am plecat la școală,
Fără a băga de seamă că timpul trece în grabă,
Iar sărmanii au murit îmbătrânind ,răpuși de boală.

Azi ,eu le-am luat locul ,iar mâine o să faceți la fel.
Nu râdeți,nu !Mai e nițel!
Gândiți-vă doar că omul se naște și moare la fel ca un câine,
Așa că fi-ți buni și cinstiți deoarece copilul de azi e omul de mâine.