Îmi cresc îngeri în sânge
și molii în priviri .
Mi-am căutat visul în
noroi și în bălți , dar
nu l-am găsit.
Am așteptat să plouă
cu bucurie, dar
mi-am privit suferința
în ochi.
Îți cer să dispari acum ,
să te ascunzi sub praf ,
să mori în tăcere.
Chipul tău prelung
îmi umbrește soarele.
Tu nu , Eu da.
Hai mai aproape
să-ți pot smulge
geană cu geană
și să suflu peste ele ,
corăbii fără catarg.
Apoi să-ți privesc
Ochii știrbi și
pleoapele seci !
Treci !
Nu-mi mai închide
în tine lumina ,
ia-ți toate umbrele-napoi.
Descrești și te usuci…
Nu vei mai absorbi ,
cu palmele tale crăpate,
cântecul meu.
Jelesc un mormânt
fără mort,
un cavou
fără cadavru.
Îmi țin mâinile ridicate
încercând să ating
firele de pânză subțire..
dar nu pot.
Nu văd decât cerul
îngrădit de pereți
de pământ,
în care colcăie
râmele
fără cap.
Și plouă…
fără sens.