Să-nduri mizeria, umilința,
Batjocura să-nduri, dojana,
Să-nduri și frigul de afară,
Să-nduri jigniri și vorba aspră,
Ce cad ca trasnetul pe ape...
Să-nduri o clipă de iubire
Ce se prăvale peste tine
Ca o stâncă dintre creste,
Te ferești, dar te rănește...
Să-nduri acea nefericire
Ce te-a lovit ca o secure;
Să-nduri bârfa de pe stradă
Sau gura slobodă ce-njură;
Să-nduri povara din cuvânt,
Răstit și aspru, plin de ură;
Să-nduri eșec după eșec
Și prea puține împliniri;
Să-nduri privirile-ncruntate,
Ce par ca pietrele aruncate
Peste fruntea ta ridată
De ploi de vară inundate;
Să-nduri răceala, nesimțirea,
Aceluia ce l-ai poftit
În casa ta, l-ai omenit,
Și când pe poartă a ieșit,
La primul, care l-a-ntâlnit,
Pe tine, poate, te-a bârfit
Și mai apoi te-a tâlhărit.
Dar te-am văzut, n-ai sărăcit,
Că Domnul ți-a dat înzecit.