Sunt scobit în perfecțiunea eterului,
gândind metafizic la stelele capturate de pirateria temporalitații.
Observ cum regretele se picură dens pe chihlimbarul zăcământului afectiv,
înroșindu-mi esența a temeri constante în granulație,
dar defective de pluralul condensat în iluzii raționale.
De ce mă scurg ?
Unde mă scurg ?
Sunt o umbră sub praful dintre șipci ?
De fapt, răspunsul este simplu sunt mort...mort ca orice ființă vie,
treaz, dar somnanbul, având sufletul cald,
însă și rece de cruzimea uciderii iubirii.
Ascult, văzând pași pe șipcile mele întunecate,
încercând să zămislesc neînceputuri prin care pașii să se piardă,
uitați de mine și de ei.
Ropot de nea și condensator de iluzii trăncănesc în tăcere vise
metamorfozate ingenuu în amintiri.
Lopată și pământ, pământ din lopată,o lopată de pământ
și întregul mi se frânge în tăcere.