Plânsul nu aduce alinare,
Dar durere…mult prea mare!
Pe valuri pleci, purtat de vânt
Strigoi cu negri ochi…un cânt
Se aude-n depărtări.
Cui îi pasă că te-ai dus,
Când pe val, purtat în sus
Privești Luna încleștată
De dureri?
Ai vrea să ai puteri,
Să râzi, să plângi, trăiești murind
Mori trăind și râzi plângând!
Plânsul nu aduce alinare…
Dar durere…mult prea mare!
Pe nori purtat, un plâns îngâni.
Nu-i plânsul tău! E plâns păgân.
Mureau ostașii ‘ncețoșați
De dureri, plângeau copii, mame și frați.
Viața nu aduce alinare,
Dar durere…mult prea mare!
Fericit cel care speră:
Speri murind și mori sperând.
Fericit cel care plânge:
Plângi râzând și râzi plângând.
Plânsul nu aduce alinare…
Doar durere! Cea mai mare…