Bate vîntul la fereastră
Şi aşteaptă vre-un răspuns,
Însă nimeni nu-i acasă
Toți fugit-au şi s-au dus.

Stă sub ploaie şi îngheață,
Pare-mi-se c-a răcit,
S-a îngălbenit la față
Că de nimeni nu-i primit.

Vrea şi el să se-ncălzească,
La călduț – măcar puțin;
Stă ca paznic la fereastră
Dar stapînii nu mai vin.

Deacum plînge şi chiar muşcă,
Înervat singur pe sine:
Chiar un cîine are cuşcă-
Numai el pribeag rămîne...

Iat-aşa-i şi viața noastră,
Fugărită pe Pămînt:
Ba în jos, apoi se-nalță,
Chiar ca soarta unui vînt.