Mintea mi-e blocată, sufletul mi-e împietrit...mă uit pe geam și văd luna de foc alergând către mine; nu mă sperii, pentru că știu că ăsta e doar drumul pe care am decis să-mi pierd amintirile. Acum nici vise nu mai am, mi-au mai ramas doar tristele și păcătoasele amintiri; amintiri de care râd, din cauza cărora plâng, din cauza cărora mă înfurii, unele amintiri care-mi doresc să dispară. Copacii râd de mine, cerul plânge pentru mine, drumul aruncă cu pietre-n mine; până și natura e furioasa pe mine. Dorința să las totul in urmă, durere, furie, sunt doar adolescentele sufletului meu; adolescente care mă chinuiesc, care fac ce vor cu mine! M-am certat cu dorința de-a lăsa totul în urmă, pentru că nu-mi puteam abandona amintirile, am țipat la durere când mi-am simțit inima-mi putrezindă și m-am închinat în fața furiei când am văzut-o dezlănțuindu-se! Sunt stăpâna lor teoretic și practic doar sclava lor. Nu credeam vreodată c-am s-ajung ca o biată mamă care se plânge că copiii ei sunt rebeli, dar uite c-am ajuns să-mi doresc să dispară acești inși care-mi strică cheful de viață! Însă, stau totodată cu mintea-mi speriată și mă gândesc...dacă dorința n-ar mai exista, totul ar fi monoton, vulgar, fără pic de ambiție, dacă durerea ar petrece nopțile în sufletul altcuiva așa cum a făcut-o-ntr-al meu m-aș simți părăsită, goală, pentru că fără durere, fără suferință viața nu mai e viață. Dacă furia m-ar părăsi m-aș simți înconjurată de necaz, pentru c-aș înnebuni înnecată în durere. În tot acest timp în care tristețea m-a batjocorit, în care teama nu m-a lăsat să fiu cine sunt, am realizat că furia este gura de vărsare a durerii. Această gură de vărsare e privită de către majoritate ca fiind o comoară, pentru că puțini oameni o pot avea. Puțini sunt cei care nu cad în prăpastia nebuniei, care nu-și inundă sufletul cu lacrimi din cauza deprimării. Aș vrea să pot continua cumva acest labirint al suferinței, dar mă tem că durerea nu-și dorește celebritate; nu vrea să-i cunoască toata lumea păcatele, așa că mă opresc aici, cu speranța că zi de zi, aceste adolescente nesuferite să-mi umple acel loc-șor lăsat de generoasa fericire.