Nu din orice întâmplare
mă aflam în colțul închis
din încăpere.
De fapt, colțul celălalt
mă cunoștea mai bine
așa cum ochii cunosc orice suflet.

Tavanul cunoștea prea puțin
acest prea ciudat vis,
în care nu oricum
și nu oriunde
mă aflu Eu.

Acest ,,eu’’ prin care nu curge
doar sânge,
ci și crâmpeie de simțire,
de ură, de iubire...

Această încăpere caldă
din care nu fuge oricine,
a devenit brusc ,,iarnă’’.
E iarnă ! și uite cum ninge...

Timp mă simțeam ci nu viață,
dar viața are atâtea timpuri
iar timpul e tot una cu ea !

Și-atunci am rămas în viață
căci nu eram timp,
să treacă alte vieți prin mine.

Totuși...trecut, prezent,
viitor și toate
sunt în mine, în această noapte.

Nu din orice întâmplare
mă aflu în colțul închis
din încăpere.
El nu știe că-n acest vis,
mă aflu timp fără putere...