Of, ce casă îi Acasă!
Tata mă ținu-n arest,
(fără dreptul de protest),
până mintea mea mintoasă

ii va spune ce-o să fiu (?!).
Am intuit răspunsul:
-Inginer! (așa, ca Dânsul!),
eu nu sunt un moftangiu!

Îmi înghiții oftatul
și, cu aritmetica în față,
(aici încă se învață!)
începui cu NUMÃRATUL.

Numărai...și numărai...
(am atât de multe rude!
Parcă sunt în dud agude
prinse-n auster alai...).

Dar, cu numele...,Deutsch - Eu
tot mai uit "Evanghelina".
(Nu cred că a mea e vina
c-are-un nume-atât de greu!).

Văzând tata că "sunt mare"
și muncesc cu-atâta zel
și că-n viață am un țel!),
m-a trecut la...ADUNARE.

Eram, eram...chiar buimăcit...
(știam că unul și cu una-s amândoi
și asta Însemnează că sunt doi,
dar...doar atât!

Și mi-a mai spus (fiind deștept!),
că adunarea e un fleac
și o să-i vin curând de hac;
dar pân-atunci, eu să aștept

Poștașul.El, pe șaișpe-i "Cineva"!
Aduce multe bucurii -
atâtea zeci, sute de mii...
Și-am aduna...și-am aduna...

Stătea Năsucu-mi-Năsturaș
lipit de geam, să-l văd venind...
Și a venit! Și a plecat zâmbind...
(aș vrea și eu o geantă de poștaș!)

Stupoare însă! În loc de adunări,
tata scădea...Credeam că s-a-ncurcat!
Dar el mi-a spus, zâmbindu-mi, supărat:
-Am pus deoparte banii pentru DÃRI...

Abia acuma îmi dau seama
că România e un Dreck!
Să pot rămâne, să nu plec,
voi deveni poet, ca mama...