Câteodată… câteodată, durerea apune variația vieții, motivul fiind compatibil cu dimensiunile ei.
Clipa firavă la îndemâna uitării se zvârcolea inspirată de obsesia trecerii.
Cu coatele sprijinite pe pragul amintirii priveam paharul de vin uimit de simetria întunericului, nopți paralele și obsedante, o tristețe carnală cu spasmuri haotice denaturând realitatea eului.
Eram singur la masă… Þigara se stinsese de mult și nu mă interesau decât lucrurile care redau timpului acea chemare infimă de care mă pot descotorosi cu ușurința visării.
O lacrimă a speriat liniștea paharului, cu unde firave în vinul alb trezindu-mă.
O spaimă târzie răscolea locul destrămărilor și pierderilor sufletești, atâta frumusețe răpusă stârnind repulsia durerii.
Domnilor!!!! Să nu deviem de la realitate! Mai aveți o șansă, încă un scrutin al alegerilor prezidențiale.