poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1910 .



Spre Rosia Montana-Mecca mea (2)
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Horia ]

2003-02-03  |     | 



(2)

Continuam drumul …. de unde am ramas : .… in fata ne apare o poarta mare, de lemn ce are pe colturi doua casute taranesti in miniatura. Tot pe poarta mai apar ( se putea altfel !?) doua tulnice - instrument muzical autohton - dar care nu de putine ori in istoria locurilor era folosit si ca mijloc de comunicare. Daca respiri romaneste, tineti un pic respiratia si pastreaza un moment de tacere, nu se poate sa nu le auzi, vuind la trecerea vantului prin ele. E vuietul tulnicele lui Horea sau Avram Iancu prin care motii erau "chemati" din varfuri de munte. Tot pe poarta apare scris CAMPENI. Daca e sa credem ce scrie si de ce n’am crede, inseamna ca intram in capitala Tarii Motilor. Si poarta asta isi are istoricul ei. A fost construita, pe vremea …. “aia” …. la prima … si ultima de altfel … vizita a “tovarasului mult iubit”. Atunci, campanarii, concitadinii locului, trebuia sa astepte “sosirea” convoiului la aceasta poarta. De asteptat l-au asteptat, doar …. atat. In rest …. tacere de mormant … nu tu aplauze … nu tu sloganuri de scos ceara din urechi … nimic. Mai marele vremii, a fost foarte profund impresionat si ca urmare secretarul, seful militiei si probabil si altii … au fost "schimbati" … sa se odihneasca.
Nu intram pe poarta, deci nici in Campeni ci cotim spre stanga peste pod, paralel cu indicatorul-sageata pe care scrie Abrud, parasind totodata raul Aries. Aici se varsa Abrudelul, raul care de sute de ani, nu a mai fost vazut limpede. Datorita sterilului pe care il spala, el are o culoare rosie …. atat de concentrata, incat de la confluenta in aval pe parcursul a mai multor km .. si Ariesul este tulbure. In sus insa, spre Campeni, in total contrast, apa este limpede incat poti vedea pietrele de pe fund. Candava se vedeau si carduri de pesti argintii care se “lateau la soare” ca sa folosesc o expresie locala si care exprima “reflexia” solzilor la soare. Acum, rar cand zaresti unul din “ultimii mohicani” care au mai supravietuit … poluarii si braconajului …. Dar cine sa le vada ? Cine oare sa vada si tonele de rumegus transportat de Aries care dovedesc inca o data, daca mai era cazul, despaduririle masive si taierile fara control, una din multele beneficii aduse de intrarea in “democratie” si interpretarea ei. In pelegrinarile mele, in zona localitati Posaga, situata tot in zona vaii Ariesului, mi-a fost dat sa intalnesc un versant de munte unde, dupa toate aparentele, se pare ca, nu cu mult inaintea mea a trecut si Sfarma Lemne. Cat era dealul de mare numai copaci schinjuiti si taiati de le aprox. 1m de pamant. In jurul lor, resturi de material lemnos mai mult sau mai putin valoros, lasat sa putrezeasca. M-am intalnit cu un locuitor din partea locului si nu am rezistat sa nu-l intreb “ce Doamne-iarta-ma s-a intamplat ?". De la el am aflat ca …. primarul comunei a facut un contract cu “un patron din Sibiu ce so adus rusi cu drujbe” si care conform contractului, trebuia sa exploateze dealul si sa il predea curat in vederea repopularii cu puieti. Pana aici … nimic rau … o padure imbatranita .. trebuie intinerita din cand in cand. Numai ca … dezradacinarea buturugilor ramase …. era o lucrare foarte anevoioasa si costisitoare … ca urmare … patronul a preferat sa plateasca .. o amenda “modica” …. Ce nu acoperea nici a suta parte din costul lucrarii. Nu vreau sa fac speculatii dar e un caz tipic, fie primarul stia si a fost “sensibilizat” sa nu … "stie" …. fie … respectivul patron a profitat de buna credinta a primarului … speculind lacunele din legislatia tarii. Dar sa continuam drumul.
Asadar, continuam sa urcam pe drumul ce duce spre Abrud si de unde, mai departe, poti ajunge la Alba Iulia. Abandonam soseaua spre Abrud, intrucat in fata, ne apare un indicator spre stanga “Rosia Montana 3 km”. Ne conformam si cotim paralel cu raul Rosia numit astfel de la culoarea rosie datorata minereului de fier rezultat din extractii. Ma amuz …. "copil fiind" (ca am fost si copil candva!) .. am crezut tot timpul ca nuanta rosiatica este de la …. aur!
Continuam urcusul pe drumul ingust privind spre dreapta la tonele de steril depozitat de sute de ani. “Viata merge inainte” …. pe steril …. si-au gasit, totusi “conditii” de incoltire …. mai multe seminte de pin si mesteacan … din care s-a dezvoltat o adevarata “padurice” ….. ce parca incearca cu mai mult sau mai putin succes … sa mascheze colinele de steril. Uitandu-te la acesti munti artificiali iti poti face cat de cat o imagine despre amploarea exloatarii aurifere din aceste meleaguri. Cat aur s-a exploatat oare de aici in atatia ani ? Si unde oare ….. se afla el acum ? O parte prin marile muzee, o parte pe cine sti ce maini delicate …. sau mai putin delicate ….. o parte in …… “tezaurul” pierdut ! … In total contrast cu bogatia acestor munti …. apar casutele cocotate pe cate un deal …. micute si modeste …. Si nu pot sa nu-mi reamintesc cuvintele “tara noastra aur poarta, noi cersim din poarta’n poarta”. Oricum, adevarata avere a acestor tinuturi … o reprezinta oamenii care le locuiesc …. de o modestie si un bun simt mai rar intalnit. Cred ca, cea mai frumoasa si sugestiva remarca auzita de mine in acest sens este “… adevaratul aur al Rosiei Montane nu-i in munti ci in inimile rosienilor … “
Si daca tot vorbim de istorie, iata ce spun depre Rosia cronicarii veacurilor :
Rosia Montana nume vechi (Alburnus Maior) are prima atestare documentara in 132 e.n. …. prin cele 5 tablite cerate descoperite in zona …. ce vorbesc de niste dari si impozite. In una din scrierile lui Herodot apare mentionata localitatea Alburnus Maior “ .. zona foarte bogata in aur … unde convietuiesc in armonie mai multe nationalitati …. “. Primele exploatari aurifere se pare ca s-au efectuat din vremea dacilor … de la care au ramas pana azi o serie de denumiri dace. De altfel, dupa ocupatia romana … ei nu au parasit locurile …. numarul lor mare, existent in zona … fiind probabil una din cauzele pt. care romanii nu au ridicat localitatea Alburnus Maior la rangul de … municipiu …. cu toate ca … in acea vreme … zona a cunoscut o mare dezvoltare …. cu mult peste ale altor …. municipii (ca sa vezi, inca de pe atunci interesele politice bateau ….. economicul !). Procedeul de exploatare era foarte simplu …. se cauta filonul … se incalzea piatra cu foc de lemne … si apoi se arunca apa pe piatra incinsa … crapand-o. In zona … inca se mai pot observa fostele “vetre” din acea vreme. Din pacate nu se mai poate vedea si “Cetatea” …. o zona a muntelui declarata “candva” monument al naturii …. in care se puteau vedea aceste exploatari …. atat de numeroase … incat muntele parea o cetate. Din “ratiuni” de ordin … economic … Cetatea … a fost … sacrificata pentru un pumn de aur … ca mai mult nu s-a gasit…As putea sa fiu mandru ca eu inca am mai "prins-o" … chiar daca nu mi-o mai amintesc bine …. dar mult mai mandru as fi fost …. sa mai existe inca.
Urcam mai departe, parasim Gura Rosii si ne indreptam spre Rosia propriu-zisa. De fapt Rosia, este impartita ne-administrativ in partea de jos, unde rosienii sunt numiti “orleeni”, de la paraul cu acelasi nume si partea de sus unde rosienii sunt numiti “susanari” adica “cei de sus”. Intre cele doua “tabere” exista o rivalitate ancestrala, fara a degenera insa. Cei mai tineri, nici nu cunosc probabil “originea” conflictului, lucru amuzant luat parca din cartea “Guliver in Tara piticilor” unde exista un “conflict” asemanator. Originea lui se pierde undeva in timp, cand cei mai “instariti” si de ce nu mai ambitiosi si harnici, locuiau in partea de sus a Rosiei, detineau case moderne si aveau titluri de propietate in exploatarea zonei aurifere comparativ cu cei de “jos” unde majoritatea erau simpli mineri. E clar ca invidia este un sentiment uman, “necontrolabil”, ce poate da nastere si la …. “conflicte pasnice”. Intre cele doua zone , a existat asadar o diferenta economica si culturala. Este deajuns sa vi o singura data aici si vei constata asta privind arhitectura caselor din cele doua zone. Ajuns in partea de sus a comunei, vei fi surprins sa descoperi case vechi, inalte, cu modele arhitecturale, rivalizand candva cu cele din marile orase si asta unde, intr-o comuna situata undeva in inima muntilor Apuseni. Din pacate, mai pastreaza doar o urmbra a unei epoci infloritoare, majoritatea dintre ele aflindu-se intr-o stare avansata de degradare. Privind spre ele, parca sunt niste “fantome” ce privesc din trecut la trecatori, implorandu-le ajutor.
Trecatorul ce vine pe aici pentru prima data, nu se poate sa nu se minuneze de stradutele inguste, pavate cu lespezi mari de piatra, asemanatoare stradutelor din localitatile vechi italiene, de arhitectura caselor, de la cele “traditionale” specifice locului, la cele asemanatoare “Bucurestiului vechi” si cele de tipul sasesc cu o curte mare interioara si o poarta mare pe masura, ce tine totodata si de gard, unde se opresc privirile “curiosilor”. Trebuie sa recunosc ca si eu eram unul din ei. Faptul ca nu vedeam nimic din ceea ce exista si se intampla dincolo de poarta ma “enerva” peste masura, iar imaginatia mea zbura la te miri ce “evenimente groaznice” petrecute si tinute in taina. Probabil, la vremea respectiva, ma socat diferenta dintre imensa “poarta imposibil de escaladat” cand stapanul era plecat de acasa …… si ……. matura rezemata de bunica ….. cu semnificatia ……. “nu e nimeni acasa”.
Dar sa revenim la varietatea imaginilor intalnite aici, ce constituie “mirajul” acestor locuri in care daca calci ai placuta impresie ca te intorci in timp, asteptand parca de dupa colt, sa apara un grup vesel de petrecareti imbracati in haine medievale. Ca, fie vorba intre noi, rosienii au stiut sa muncesca da cel putin tot la fel de bine au stiut sa se si distreze. Nu stiu daca de aici provine o vorba din partea locului “Cin’(cine ii) de una ii si de alta” … dar cred ca se …potriveste.

Va urma (3)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!