poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3259 .



Stupefiat
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [concept ]

2007-06-03  |     | 



Stupefiat,

mai încerc o dată să introduc cheia-n broască. Și reușesc… dar, ca-n cazul primei tentative de a-mi debloca accesul în apartament, cheia… cheia mea! (pe care o port la gât de la zece ani… de la zece ani!... mai exact, de când părinții m-au părăsit, rugându-mă să am grijă de casă în lipsa lor), cheia asta afurisită… îmi refuză acum, cu obstinație, și cea mai măruntă mișcare de rotație. Frustrant! E al naibii de frustrant!

Enervat

la culme, încep să lovesc în ușă cu pumnii și cu bocancii. Vecinii, alarmați de zgomot, ies pe hol, unul câte unul, pentru a identifica sursa de bruiaj a liniștii publice. “De ce vă uitați urât la mine? N-ați mai văzut un om care nu poate intra în casă?!”. Le adresez, urlând, un set complet de injurii, după care îmi reiau munca de demolare. Cu mult mai multă râvnă.

Fericit

că am reușit, în sfârșit, să-mi dobor ușa de la apartament, emit un chiot asurzitor… pentru vecini. De această dată, nimeni nu se mai încumetă a ieși pe hol. Înțelept. Când mă simt în culmea fericirii, cum mă simt acum, devin de necontrolat. O fiară!

Bulversat,

umblu din cameră-n cameră și… realizez că nu mă aflu în apartamentul meu. Nu recunosc nici o mobilă, nici un tablou, nici un covor. Nu-mi recunosc nici instalația de duș… Totul mi-e străin. Ce naiba caut eu aici?! Unde mă aflu, exact?

Nedumerit,

ies din acest apartament străin și mă-ndrept spre ușa de alături. Pentru a cere informații în legătură cu actuala mea locație. Bat la ușă. Dar nimeni nu-mi deschide. Sunt supărați pe mine pentru că i-am înjurat mai devreme? “Deschideți, vă rog! Îmi cer scuze pentru ce am zis mai devreme… Nu doresc decât să știu unde mă aflu. Deschideți!”.

Amețit,

mă prăbușesc în brațele unui domn solid, care a apărut… nu știu de unde a apărut. Sunt prea amețit pentru a mă gândi la asta. Cred, totuși, că el a apărut odată cu înțepătura pe care am simțit-o în braț. Cred că… cred… că… nu… mă… simt… deloc… bine… “Duceți-l înapoi în celulă! Și asigurați-vă că nu va mai deranja pe ceilalți pacienți…” sunt ultimele cuvinte pe care le mai aud… înainte de somn…

……………………………………………………………………………………………........................

Stupefiat,

mai încerc o dată să introduc cheia-n broască. Și reușesc… dar…

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!