poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1584 .



Eseu de noapte XIII
personale [ Gânduri ]
Ajuta-ma sa ridic un pod...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ari ]

2007-02-14  |     | 



Mi-a plăcut mereu să mă plimb. În copilărie mă încerca nerăbdarea de a ajunge la capătul drumului pe care îl urmam. Simțurile mele deveneau din ce în ce mai alerte pe măsură ce simțeam momentul tot mai aproape. Nu știu exact de ce. Dar este ceea ce trăiam în clipele acelea.
Bunicul era mereu cu mine să mă ajute să găsesc drumul prin pădurea întunecată. Părea așa de încrezător și liniștit în timp ce eu nu încetam să mă întreb dacă știe intr-adevăr cărarea cea bună care să ne scoată în cele din urmă, din nou, la lumina soarelui.
Da, mă refer la soarele care părea un cu totul altul decăt cel pe care îl lăsasem în urmă când pășisem în misterioasa pădure. De data aceasta lumina și căldura lui dobândiseră noi semnificații pentru mine pentru că deveniseră o bucurie pe care mă temeam că o pierdusem.
Anii au trecut și lucrurile s-au schimbat. La fel și eu. Acum nu prea mai fac plimbări lungi prin pădure și nici bunicul nu mai este aici ca să-mi arate drumul.Acum trebuie să mă îndrum pe mine însămi prin viață. Este atât de greu. Mult mai greu și mai complicat și, sincer vorbind, nu știu niciodată dacă voi mai ajunge la lumină sau nu.
Încă îmi mai place să călătoresc, dar am crescut destul cât să știu că cele mai lungi și mai întortocheate cărări sunt cele care duc la inimile și sufletele celorlalți. De data aceasta nu mai ai alt sistem de orientare decât propriile simțuri, sentimente și intuiția.
Cine spune că nu ai de făcut bagaje? Sigur că ai. Nu se poate să pleci la un asemenea drum cu mâinile goale. Ai nevoie de un adevărat arsenal. Să ajungi la inima unui om înseamnă voință, deschidere, compasiune.
Cum poți salva pe cineva care se află în pericolul de a cădea într-o prăpastie altfel decât întinzându-i o frânghie puternică?
Cum poți ajunge la o inimă dacă nu oferi în schimb propria inimă ca dar necondiționat? Înțelegi ce spun? Nu este deloc ușor să creezi o legătură între două suflete fără ca în mod voit și conștient să-l pui chiar pe al tău la bătaie.
Acum gândurile mele zboară către C.S.Lewis și știu de la el că nu putem iubi fără a deveni vulnerabili în fața celorlalți. Pentru că dacă decidem să nu ne asumăm nici un risc și să ne adăpostim inima într-un loc sigur, nimic nu o va putea atinge și nimic nu o va răni, ea va deveni impenetrabilă, întunecată, insensibilă și uscată.
Vreau să-mi las inima să simtă ce este viața, să simtă cum sunt ceilalți, cum podurile pot uni oameni și cum acești oameni pot hotărî dacă vor să pășească pe aceste punți sau doar vor privi de la distanță ce se intâmplă pe celălalt mal. Decizia le aparține.
Eu construiesc poduri și pentru cei care vor să ajungă la inima mea, dar și pentru cei care vor să folosească aceeași legătură pentru a se întoarce de unde au venit. Podurile dintre oameni nu sunt drumuri cu sens unic. Dacă vrei să vii spre mine, ești binevenit. Dacă vrei să te intorci...știi drumul. Nu poate să fie rupt decât dacă mânia și ura pășesc atât de apăsat pe el încât acesta cedează sub greutatea lor. Dar știu că nu ar ceda niciodată greutății unui adevăr spus deschis și cu sinceritate.
Suntem singurii arhitecți responsabili de rezistența acestor poduri, la fel cum tot noi suntem cei de luat în considerare în cazul prăbușirii lor.
În ceea ce mă privește, încerc să fac tot ceea ce îmi stă în putință să fiu un bun constructor deși, uneori, trebuie să-i mai dau un răgaz inimii mele pentru că alt bun mai de preț nu am. Inima mea are loc pentru cei care nu caută în mod voit să încerce tăria acestor punți prin gânduri rele și meschine și știu că nu aș lăsa să pătrundă nici o suflare din cei care caută adăpost temporar în scopuri egoiste.
Îmi place atât de mult să construiesc lucrând în echipă...Nu pot să mă zbat singură să ajung la malul celălalt, la cealaltă inimă. Am nevoie de puțin ajutor, măcar de licărirea din ochii larg deschiși care să-mi spună: vreau să ajung la tine...ajută-mă să ridic podul acesta!
Nu am nevoie de mai mult.
Odata acolo, înăuntru, adăpostit la căldura inimii mele, te simt ca pe un alt Eu și singurul lucru pe care îl aștept de la tine este să fii mereu tu însuți, să lași suflet și minte să vorbească așa cum simt nevoia să o facă, pentru că atâta vreme cât ești aici, înseamnă că ai fost primit cu tot ceea ce ești, simți și gândești.
Nici un adevăr nu poate fi prea apăsător dacă este spus din inimă și dacă este născut din durere, zbatere sau din bucurie și fericire.
Cred că adevărul nu este altceva decât nuditatea propriului sine, a spiritului și a minții în văzul tuturor celor care ne iubesc.
Dragostea și adevărul se împletesc. Atunci, mă întreb, cum poate fi distrus un pod dacă ceea ce l-a ridicat nu este altceva decât dragoste?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!