Oare mai simt?




Ma pierd in perfectiune dar nu-mi zvacneste sufletul ca altadata,fara lacrimi,fara dor,fara fiori imbibati in iubire,ca o noapte lunga,senina,in care stelele pozeaza pe cer si tu nu poti admira frumusetea lor.
Acum sufletul se scalda in monotonie...nu mai da spectacole de fericire in care isi fac debutul mici farame de paradis.
Durerea si fericirea dau viata sufletului.Dara de suferinta ce se naste din stingerea unei iubiri isi croieste drum in suflet si-l poate incalzi transformand nudul bizar in vesmante necunoscute.
Iubirea iti deseneaza in inima cu fire de fericire.Atat de frumoasa ti se pare capodopera incat ea ajunge sa fie singurul lucru pe care il pretuiesti.Cu timpul culoarea paleste si doar mici inscriptii dureroase raman intiparite pe a ta inima.
Avem nevoie doar de timp...privim cu disperare clepsidra timpului.Nisipul atat de fin parca nu vrea sa curga dar lacrimile nu se mai opresc.Ranile se cicatrizeaza...acum nu mai simtim nimic...nu mai traim.