Luni 2 octombrie, a început facultatea în mod oficial și normal, adică cursuri, ore și colegi. Iașul fiind un centru universitar, pe lângă București, Cluj si Timișoara eu zic că stăm destul de bine ca număr de studenți, dar nu așa de bine ca reputație. Singura scuză ar fi că suntem mai „estici” decât restul țării, atât prin mentalitate cât și prin interesul acordat educației si formării profesionale. În principiu ideea de bază rezumându-se la: „Am nevoie de o diplomă... nu contează de unde.. să fie... să fiu om cu diplomă”. Un ideal nobil, dar nu intotdeauna. Atunci când vei ajunge in fata biroului unui angajator, el se va uita la diploma, apoi în ochii tăi și te va întreba: „ce știi să faci din ce spune pe hârtie?”. Dacă ai trecut prin facultate doar de dragul hârtiei și experienta și practica sunt cam nexam, îți vei întoarce privirea spre mocheta proaspăt curățată, pe care o vei încerca cu pantofii negrii... să vezi cât de moale e.. cât de frumos ar fi să o calci zilnic și că e mult mai placută tălpii decât asfaltul zgrunțuros ce formează trotuarul de afară. Trebuia să te întrebi ce vrei să faci în viață, înainte să o începi? Era prea devreme? Sau e prea târziu? ( întrebări ce rar au un răspuns dar – dacă ați observat – întotdeauna provoacă eliberarea unui volum mare de aer din plamâni).
Din Botoșani, Bârlad, Neamț, Bacău, Galați, Suceava, Vrancea și din alte părti ale țării, chiar și de peste hotare sau de peste Prut, locurile la facultăți sunt ocupate – cel puțin la cele fară taxă – și in plină toamnă, luna octombrie, în Iași se declanșează o mini-primăvară. Orașul se trezește din amorțeala de septembrie survenită în urma începerii activităților ale căror caracter comun este monotonia si terminarea verii, acel vis frumos de zile calde și lungi, întrerupte de nopți agitate. Diferența o simți instantaneu: mergi pe o stradă din centru și observi inevitabil că te deplasezi mai mult în zig-zag decât înainte, dar nu te deranjează, o consideri ca o evadare din rutina de septembrie.
Mă pun pe urcat Copoul în căutarea unuia din localurile mele preferate, Alpin, (și așa și cum îi zice numele, e cocoțat la înalțime) înconștient de faptul că e duminică și meciul Poli Iași – Steaua tocmai s-a terminat. Asta am aflat-o mai târziu, cam pe la jumătatea ascensiunii mele. O masă compactă de suporteri ce au fost la meci cu toate cunoștințele lor: rude, prietene, copii, neveste și câte și mai câte coborau strigând imnuri ale ambelor formații. Se fluturau stegulețe alb-albastre și fulare roș-albastre... că doar orice suporter Poli Iași e și suporter Steaua, așadar nu a fost vorba de vreo altercație între suporterii celor două echipe. Nici Steaua și nici Poli nu a dus lipsa acestora iar rezultatul a fost ideal: remiza, toată lumea fericită și împacată sufletește. Singurii care au avut de pierdut au fost non-suporterii și non-microbiștii, puțini de altfel, printre care și eu, si asta din cauza traficului. O pierdere mică ținand cont de atmosfera de carnaval ce se abatuse asupra orașului.
Se cunoaște diferența, de fiecare dată când este vre-un eveniment în Iași parcă vezi cu ochii liberi cum densitatea populației se dubleaza. Evenimente ca acestea sunt rare și vin la distante mari unele de altele: toamna sunt sarbătorile Iașului; iarna sunt sarbătorile internaționale: craciunul, anul nou și Sf. Valetin (cine ar fi crezut că chinezii vor sărbatori vreodată crăciunul... vezi americănizarea... adică standardizarea valorilor / nonvalorilor); primavara vine mărțișorul, ziua mamei și paștele ( din cele trei doar ultima iși lasă mai adânc amprenta asupra economiei familiale și ajută la creșterea vânzărilor la alimente si la supraîncărcarea programului spitalelor); iar vara... nene... daca nu te duci la mare, încă nu ai ajuns ultimul ratat din cartier, deoarece mai vine și Festivalul Berii (sărbăutoare națională). E cea mai bună metodă de a te face muci impreună cu mii de ieșeni, care nu te vor condamna pentru mahmureala cu care te vei prezenta luni la servici (perfect!). Nu mă plang de programul distracțiilor din orașelul meu de provincie, însa nu are stufozitatea celui din capitală, sau a unui oraș de mai din vestul Romaniei; sunt sarbăutori, dar au aceeași frecvența cu ploile in deșertul Atacama (asta prin comparație cu alte „metropole” romanești).
Și totuși studentul venit în Iași nu își dă duhul de plictiseală prin cămine și amfiteatre, că doar suntem în Moldova lui Stefan, în traducere: adu-ți camarazii și pățanii, adaugi câteva grade în pahar și ai rețeta anti-plictiseală (anti-neuron-vlagă, mahmurealo-inducătoare). Ca un ghid al tineretului, venit la studiat la faculta, aș zice că barurile și cluburile compensează pentru lipsa de festivale, însa dacă îmi propun să fiu și sincer aș mai adăuga: superficial. Deci, dragi studenți... veniți!... înghesuiți-vă în căminele semi-habitabile și spor la treabă! Orcare ar fi aia...