(femeia rotundă își pune apostila pe moarte)


deunăzi pulpele ei puteau fi cumpărate
pe țigănești bărbații își trăgeau fermoarele
până-n barbă pălării mari mustăcioase
le fereau ochii de curioși
la fel și sectoristul când își dregea șapca
el avea buzunarele adânci
la plecare o ținea în brațe

umbrită de mizeria lor este tot mai departe
îmi amintesc când își pieptăna părul în fereastră
fredona mereu aceeași iubire
buzele ei mari ți se lipeau de inimă
parcă zburau deasupra îngerilor
departe de albul lor
unde îsi găseau rostul

pe vreme urâtă dăruia fluturi
impermeabili cu aripile scrise
se loveau ca apa de apă
la fereastră se așteptau unul pe altul
ultimul îi potrivea în rime
știau să zboare pentru ea
pentru mine

de când am plecat
fereastra i-a rămas închisă
iar fluturii au murit cu aripile întinse
pe o piatră rece
așteaptă să-i citesc