Atât de trist cu mine însumi

Privesc prezentul și văd destrămându-se din el putin câte putin dar sigur, clipele, secundele pe care poate că am să le cerșesc aflându-mă în fața morții. Știu că tot timpul am lăsat ceea ce era de făcut în ultima clipă.
Mă simt discontinuu în starea mea de a fi Eu, mă simt atât de departe de Mine. În fiecare zi am senzația că trăiesc doar de cateva clipe. Nu am nimic al meu, dar asta nu este marea problemă ci aceea că nu mă am pe Mine, langă mine, în fiecare clipă. Am rămas undeva blocat între minte și inimă, între eu și Eu. Nimeni nu pare a cunoaste vreo cale de ieșire din această amețeală. Îmi citesc și-mi ascult maeștrii și nu realizez nimic deși înțeleg și mă regăsesc printre cuvintele lor, în cântecele lor. Unde este dansul meu? Unde este viața din mine? Unde sunt Eu, cel de demult născut? Dacă nu-mi aduc aminte trecutul meu, cum să-mi trăiesc prezentul ca să-mi pot ucide viitorul?
Gol și trist ………