Partea a II-a
Dacă în conținutul primei părți, am prezentat aspectele unui așa – zis ,,habitat’’ rural, de această dată voi descrie, stilul de viață al copiilor ,,rămași’’ în zona urbană.
Aceștia au un potențial avantaj, de a fi în contact cotidian cu o complexitate de posibilități în a se afirma pe o scenă socială mai elevată, în ceea ce privește factorul educațional fundamentat pe un nivel de trai mult mai ridicat, comparativ cu cel existent în zona rurală.
De asemenea punctele de cultură și aici mă refer în mod special la bibliotecile înzestrate și cu săli de lectură, casele de cultură unde de regulă se susțin și spectacole de divertisment, piese de teatru etc. le sunt mult mai accesibile, comparativ cu zonele rurale unde, nu numai că aceste tipuri de manifestări se petrec mult mai rar, uneori se întâmplă de cel mult două- trei ori pe an, dar după cum explicasem și în prima parte, factorul de blocaj este reprezentat de surmenajul instalat după o zi de muncă nu tocmai ușoară, legat de complexitatea eforturilor fizice la care sunt supuși acești copii.
Dar să revin și să descriu și activitatea desfășurată ,, în conul de umbră a lunii’’, ca să mă exprim metaforic, a copiilor din zona urbană.
Factorul educațional din orașe este pus în practică începând din cămine, grădinițe, școli generale, licee de diferite profiluri și nu în ultimul rând școlile de arte și meserii.
Nu întâmplător am enumerat aceste instituții de culturalizare având în vedere faptul că dacă ar fi să facem o verificare a dosarelor de înscriere ale acestor copii și adolescenți vom observa că centrele de educație sunt solicitate direct proporțional cu posibilitățile materiale ale părinților.
Tendințele copiilor, cu excepția celor de vârstă preșcolară, de a absenta de la cursuri, se departajează, începând cu ciclul gimnazial, un rol în acest sens reprezentându-l oglindirea financiară a actelor privind funcțiile sau profesiile părinților acestora.
Se cunosc situații în care, datorită restructurărilor din ramura industrială a economiei, când cel puțin unul din părinți rămâne fără loc de muncă, de nedorit fiind atunci când sunt disponibilizați ambii, copiii acestora fiind supuși unui stress, tacit în esență, cu toate că accesul la învățătură le este asigurat, vor rămâne marcați, chiar și după finalizarea studiilor, de carențele produse de lipsurile materiale.
Este adevărat, că statul a avut unele intervenții suplinând aceste diferende, dar, luând ca exemplu în acest sens numai programul ,,Laptele și Cornul’’, au fost situații când copiii proveniți din familii stabilizate material, aruncau cu aceste produse prin sălile de clasă, preferând să consume în locul lor sandwichi-urile pregătite de părinții lor.
De regulă, părinții care au o stare materială precară, măresc numărul cetățenilor ce pleacă la muncă în străinătate, de îngrijirea și supravegherea copiiilor acestora rămânând responsabile rudele rămase în țară, de regulă vârstnicii, care în schimbul sumelor pe care le primesc din străinătate, fericite fiind situațiile când acestea vin cu ritmicitate la termenele în prealabil stabilite, le pot asigura un trai de viață cert, o sechelă în astfel de cazuri rămânând factorul educativ.
De regulă, copiii care provin din familii înstărite financiar, mai ales cei aflați la vârsta adolescenței, sunt extrem de vulnerabili, când, datorită anturajului și a absenței uneori a ambilor părinți preocupați de sfera afacerilor, iau contact cu lumea ,, tabu’’, a plăcerilor, dintre care cel mai periculos viciu, după consumul de alcool și fumatul la început din curiozitate, este recurgerea la consumul de substanțe halucinogene, drogurile în speță, aurolacii rămânând de domeniul amintirii.
Legat de acest ultim aspect totuși, aurolacii, anexez la prezentul material un interviu cu una dintre victimele acestui tip de dependență, și fără nici un comentariu voi lăsa la libera interpretare a fiecăruia dintre cititori să facă legătura între acest tip rudimentar de dependență și cel al consumului de stupefiante.
Alt aspect total nedorit al factorului educațional de această dată, este cauzat de decăderea demnității cadrelor didactice din rețeaua de învățământ, pornind de la grădinițe până la sectorul universitar, când, nu se țin ore din cauză că instituția I se află în grevă, sau și mai periculos pentru tineretul studios, care are acces tot mai frecvent la serviciile internet-ului, să vadă depravarea uneori până a poza pentru revistele pornografice, a profesoarelor în special.
Ce părere își pot face, sau mai grav cum se poate degenera raportul cadru didactic-elev și invers, când cea aflată la catedră, chiar dacă nu este protagonistă în vreuna din ipostazele de vedetă porno, este dezbrăcată cu vederea de către băieți, lăsând frâu imaginației acestora, mulți dintre ei aflându-se frecvent la vârsta pubertății, mai ales că la această vârstă gama de întrebări, naturalmente vorbind, este cu totul alta?
Cncluziile precum și posibile soluții de remediere ale celor prezentate în cele două materiale le voi prezenta în epilog.


Iulian Nistor
Vaslui -15 Ianuarie 2008