și da privește iubitule
pe strada asta sibiană felinarele
rasuflă abia simțit
și pietrele astea batrâne fac zgomot
cu sforăitul lor neîntomnit
pașește încet iubitule
vor face gălăgie mare trezindu-se și-atunci
felinarele-or să moară
și-mi e frică...
uite în stânga mea locul îi gol
dar încolăcește-ți oasele peste tot ce-i al meu
(deși eu nu mai am nimic
nici măcar ideea de a avea ceva)
și-atunci chiar sub muzica de-nmormântare a felinarelor
o să aflăm și noi începutul unui vechi tremur
așa cum e al străzii ăsteia
unde sforăie pietrele și nu ne lasă
să respirăm sărutul dintre suflete
și fă-ți telefonul să tacă
îmi stă-n coastă femeia de la capătul nefirului
(amintește-ți că eu nu sunt adam)
și-mi îndoaie buza spre nesimțirea șoaptei.

dar da privește iubitule
pe strada asta sibiană
arătăm ca niște morți agățați de zgomotul sforăicios al bătrânețelor din pietre
și-n felinare abia se mai naște abia mai pâlpâie noaptea
și dacă s-o face ziuă toată veșnicia noastră
îmbătrânită sub pietrele înțelepte
o să se evapore
într-un sughiț de trezire
și pietrele ne vor trezi și pe noi din somnul sărutului nostru strâmb și înciudat pe stele
și iți vei dezveli oasele încălzite sub sufletul meu
și vor rămâne și stânga și dreapta mea goale...
dar oamenii bătrâni dorm și la amiază
dacă pietrele...?