Motto: Indiferent de starea materială, etnia sau apartenența religioasă a părinților, atât noi, precum și moșii și strămoșii noștri s-au născut goi, adică egali măcar din acest punct de vedere.

Partea I

În perioada de dinaintea evenimentelor din Decembrie 1989, sistemul educațional din România se axa pe ideologiile marxist – leniniste, cu un caracter vădit comunist. În paralel, însă, cu propaganda promovării doctrinelor comuniste, programele de învățământ, erau structurate pe o osatură solidă, calitatea sa reieșind atât din educarea elevilor în spiritul respectului pentru semeni precum și implementarea convingerii că numai învățând, ei își vor putea crea un viitor stabil în viață.
Veniturile părinților erau stabile și chiar dacă aveau un număr mai mare de copii, tot își permiteau să întrețină cel puțin pe unul dintre ei la o facultate.
Odată cu instalarea democrației, începând cu anii ’90, flagelul care a zdruncinat sistemul educațional și nu numai, a fost cel al sărăcirii populației, atât din zona rurală, dar mai mult pe cea din zona urbană. Firavul capitalism, purtând masca democrației, a scindat societatea românească în trei categorii de populație, pe care o putem compara cu o piramidă socială. În segmentul de la bază, vom întâlni pătura socială pauperă alcătuită din oameni, victime ale restructurărilor economice, beneficiind de indemnizațiile de șomaj pe o perioadă determinată de timp, dar mulți sunt șomeri, dar ieșiți din plată.
Aceștia și nu numai, pentru a supraviețui au fost nevoiți să-și vândă apartamentele și cu suma obținută și-au construit locuințe la sate.
Copiii lor de vârstă școlară au fost transferați la școlile din aceste localități. În zona rurală, de regulă, îndeletnicirea de bază este cultivarea pământului și creșterea animalelor. Nu întotdeauna însă câștigul financiar poate satisface necesitățile privind cheltuielile, majoritatea banilor obținuți fiind direcționați spre asigurarea hranei, îmbrăcămintei, încălțămintei etc., foarte puțini rămânând să acopere asigurarea necesităților privind factorul educațional.
Un alt aspect, este acela că pentru creșterea animalelor, copiii își ocupă cea mai mare parte din timp, iar pregătirea lecțiilor pentru a doua zi devine, dacă se are în vedere și oboseala acumulată, un adevărat calvar. Astfel, interesul pentru studiu scade în mod vizibil, pentru început, din motive subiective, ca apoi să se instaleze și acel sentiment de repulsie față de școală care se accentuează pe zi ce trece, mai ales când bruma de tendință de a relua cursurile este topită datorită lipsei rechizitelor sau altor accesorii necesare în acest scop.
Potențialul pericol ce se generează în astfel de situații este abandonul școlar, ce a început deja să atingă cote alarmante.
Suntem la început de mileniu, pornit foarte prost, după părerea mea, fapt constatat și prin exercitarea serviciului în care am lucrat și anume în relațiile cu publicul, nefiindu-mi deloc greu să observ, cât de complexă era frecvența motivelor ce determinau abandonarea cursurilor școlare. De fapt aceasta se întâmplă datorită lipsurilor enumerate mai sus, fenomen reliefat printr-o creștere semnificativă, situația devenind alarmantă în special în rândul elevilor din ciclul gimnazial.
Nu este greu a explica nedorita situație, deoarece, acești copii având vârste cuprinse între 11 și 14 ani, sunt folosiți cel mai adesea la treburile din gospodărie și nu rare sunt cazurile când sunt exploatați și copiii din ciclul primar.
Pentru a încetini acest fenomen, statul a elaborat noi proiecte de legi, aplicate deja, printre care acordarea de indemnizații pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani, în tandem cu mărirea alocației de stat la suma de 200 lei și în paralel cu plata altor tipuri de indemnizații ce sunt indexate în ritmul creșterii inflației.
Cu toate acestea, fenomenul de abandon școlar se menține cam în același procentaj, excepție făcând localitățile în care nivelul de trai al cetățenilor are ceva tendințe de creștere, dar acestea sunt sporadice, încât se poate afla cu mare ușurință chiar și numărul lor.
O modalitate de a stopa totuși acest nedorit fenomen, ar fi derularea programelor privind înființarea de campus-uri școlare, în apropierea centrelor urbane din județul respectiv, în funcție de numărul copiilor aflați în dificultate.
În aceste condiții, însă, este necesară efectuarea unui studiu, plecând de la date statistice concrete, analizarea lor fiind făcută de instituțiile abilitate să cerceteze, în funcție de specificul lor de activitate, cauzele și efectele extinderii fenomenului.
Astfel, inspectoratele școlare, pot furniza situații privind procentul de promovabilitate, frecvența la ore, media numărului elevilor corijenți, repetenți, exmatriculați și mai ales a celor ce abandonează cursurile școlare.
Direcțiile de sănătate publică, pot elibera situații referitoare la cauzele de îmbolnăviri, media pe categoriile de vârste, de sexe, etnie ș.a.m.d.
Agențiile județene și cele locale de ocupare și formare profesională pot prezenta situații statistice privind rata șomajului, ,,rulajul’’ forței de muncă active, domeniile de activitate solicitate dar și numărul șomerilor ieșiți din plată.
De asemenea, acestea pot prezenta și date statistice privind numărul persoanelor cu vârsta de peste 45 ani, bărbați și femei, pentru care situația este mult mai gravă, după cum reiese și din rezultatele organizării burselor de locuri de muncă.
Ar părea discriminatoriu faptul că, sunt organizate separat, asemenea acțiuni numai pentru etnia rroma, dar în această privință mă abțin să fac comentarii.
Având în vedere faptul că, sărăcirea populației a determinat, în ultimii ani cel puțin, migrația spre statele în special membre ale Uniunii Europene, a tinerilor căsătoriți în scopul căutării unui loc de muncă, mulți dintre ei având deja cel puțin un copil în întreținere, este necesară de asemenea solicitarea casei județene de pensii și asigurări sociale, în a prezenta date cu privire la numărul de pensionari, proveniți din mediul rural, cuantumurile estimative ale pensiilor lor, dintre aceștia fiind identificați cei care au nepoți lăsați în grijă. Acțiunea ar viza punerea în balanță a veniturilor și cheltuielilor, persoanelor de vârsta a treia, fără a neglija faptul că o mare parte din bani este alocată pentru procurarea de medicamente ,deoarece, după cum este bine știut, aceștia sunt cei mai vulnerabili la boli.
Un alt aspect de luat în considerare este acela al veniturilor lor rămase, sumă din care, de cele mai multe ori nu mai reușeșc să procure celelalte trebuințe privind strictul necesar pentru a supraviețui, măcar pentru o perioadă determinată de timp, până la întoarcerea sau primirea de la părinții copiilor a unui sprijin financiar.
Uneori, acești minori, fiind de vârstă școlară, pe lângă îndeletnicirile enumerate mai sus, abandonează școlile și din motive subiective, înregistrând și rezultate slabe la învățătură și după ce repetă cel puțin o dată anul școlar, sunt ,,încurajați’’ să facă acest lucru, chiar de cei în a căror grijă au rămas, realizând că veniturile lor fiind mici și nu mai au cum să depășească criza financiară.
-va urma-

Iulian Nistor
Vaslui-26 Iulie 2007