îţi mai aduci aminte poate
de ziua aia de demult când
inocenţa mea flămândă
ca o stafie îndrăgostită
rătăcea printre păcate
unde verginitatea ta tocmai bătea la uşă
şi absolut accidental
ne-am întâlnit într-un sărut
cum ne întrebam ce e iubirea
drogându-ne secundele cu ea

să nu ne ruşinăm probabil
ne acopeream unul cu celălalt
într-o îmbrăţişare a nedespărţirii
şi impudici ne-ascundeam în definiţii
prin care ochii mei hipnotic
în aură îţi îmbrăcau perfecţiunile
în vreme ce buzele tale tămadă
cu şoapte magice îmi lecuiau rănile
că nici nu mai băgam de seamă
cum carnea ne sfârâia pe grătarul oaselor

destinul a avut ceva cu noi
tu ai plecat să-ţi îmbăiezi în alte valuri viaţa
eu am rămas să îmi testez neştiinţa
de a sculpta definiţia iubirii în luturi
zadarnică trudă căci nepriceput am rămas
aş vrea însă să ştii că atuncea când te-am întâlnit
nu tu erai aşa cum toată vremea am crezut
prin ochii ăştia azi un pic miopi eu am văzut învierea
cum amăgitor purtând pe faţă chipul tău
îmi însufleţea pentru o clipă crucea singurătăţii