poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1163 .



In oglinda
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tony.Suciu ]

2011-05-18  |     | 



E chipul meu si totusi pare altfel decat stiam eu ca este: mai putine lacrimi in coltul ochilor, mai multa responsabilitate de care sunt constienta… mai putina uniformizare, mai multa pretuire fata de propria-mi individualitate… mai dispusa sa-mi accept imperfectiunile si defectele de natura obiectiva, mai ingaduitoare cu esecurile mele, mai constienta de valorile si decorul universului meu simplu, smerit cumva, lipsit de pretentia atotcunoscatoare a lumilor ce vietuiesc in paralel cu cea in care am aterizat eu.

Parca sunt tot mai putin dispusa sa renunt la alegerile facute in graba si “imatur” acum multa multa vreme.

In acelasi timp insa, am facut ceva curatenie si in ograda personala si-am decis ca foarte multi nici nu aveau ce cauta, ca destui au ce cauta, insa nu pentru multa vreme, putini merita consumul meu interior si cat sa-i numeri pe degetele de la o mana chiar merita afectiunea mea.

Nu atat oamenii, cat optiunile ce tin de mine personal au ramas intacte.

Si mai mult decat atat, astazi am si raspunsurile la refuzul meu in anumite probleme:

- De ce nu as lucra in justitie ? Pentru ca e multa minciuna, multa nedreptate, mult neadevar.

- De ce mediul celor mai putin sofisticati este cel in care ma simt ca acasa ? Fiindca asa sunt si eu… Fiindca ma ingretoseaza: snobismul si superficialitatea slefuitilor, aroganta, egoismul, perversitatea si falsa pudoare, ce abunda cu toatele in zonele autoconsiderate de inalta clasa.

- De ce nu m-as casatori ? Pentru ca ma tem de esecul si neimplinirea celei mai mari dorinte a mele: o familie. Pentru ca stiu ca oamenii ajung la un moment dat intr-un cuplu sa se minta, sa se insele, sa se tradeze, sa se desconsidere, sa trateze cu usurinta ceea ce e cu adevarat important in Viata Impreuna. Pentru ca hartia aceea devine un bun pretext pentru celalalt sa vrea sa ne devina stapan si sa profite din plin de credulitatea (perfect justificata) cu care pasim intr-o relatie, asa prinsi in capcana sentimentelor.

- De ce nu as face un copil ? Pentru ca sunt fatalista (si asta oarecum intemeiat… am pierdut dintotdeauna si in mod prematur tot ceea ce a fost important in existenta mea).

- De ce nu as emigra ? Pentru ca simt ca sufleteste nu as putea rezona decat cu sufletele romanesti; ca aerul, ploaia, soarele, iarba, muntii de aici sunt cei care ma misca interior; pentru ca zambetul, rasul, lacrimile, bocetul, oamenii, bisericile, casele taranesti, versul, muzica, naiul si buciumul, apa – toate sunt parti din mine si eu sunt parte din ele.

Pentru ca nu stiu, nu pot, nu reusesc sa fiu nimic altceva decat romanca.

Desi am rostit-o in cateva dati propozitia “mandra ca sunt romanca” a fost mai mult sub forma de ecou. Nu sunt nici in postura de a ma rusina, dar nici de a ma mandri – sunt pur si simplu romanca. Cu defectele, lacunele, melancolia, durerea, hazul, genialitatea, poezia, vibratia acestui loc caruia ii apartin.

Nici macar patriotism nu-mi mai vine sa-l numesc, fiindca ar suna ca si cum ne-am lauda ca ne iubim mama… E pur si simplu firescul atasamentului fata de lumea careia ii apartii.

Cred ca di totdeauna romanii, cu cat au fost mai cu pretentii de lume buna, cu atat mai tare au simtit o oarecare rusine in ceea ce privea portul, traditiile si conceptiile noastre nationale, imbratisand moda occidentului; cred ca nu e o problema a contemporaneitatii aceasta si ca vesnic ne-am simtit intimidati, unii dintre noi, de stralucirea diferita a civilizatiei din Apus.

Doar ca niciodata n-a fost precum azi, cand n-a mai prea ramas nimeni care sa pastreze originalitatea sufletului romanesc…

Si mai cred ca cineva, fie individ, fie natiune, pentru a ramane liber in adancul si totodata izvorul nesecat al fiintarii sale, este obligatoriu sa fie capabil sa ramana el insusi. Ori azi, omul, asa invaluit de tehnica propovaduitoare de identitati amestecate, incetosate, cateodata chiar obscure, poate conduce la o dezmembrare, daca nu chiar distrugere, a esentei noastre naturale.

- De ce refuz “pactul cu diavolul” semnat de atatia altii c-o naturalete ce denota, fie ignoranta, fie prostie, fie rea credinta, fie lacomie, fie egoism ? Pentru ca mi-ar fi rusine mie de mine, mie de ceilalti si mai ales mie fata de Dumnezeu, care a sadit atatea valori, daruri, miracole in destinul nostru, al fiecaruia; nestemate care ne obliga la a incerca macar sa nu deviem prea tare de la drumul pe care ar trebui sa pasim.

Cred ca abia de aici, de la traditionala ” frica de Dumnezeu” a taranului simplu, pleaca adevarata credinta. Pentru ca nu este o frica cu sensul de teama, ci mai degraba o rusine a celui cu bun simt fata de felul in care a folosit sau nu talantii daruiti.

Poate ca nu ar fi rau sa precizez un lucru: nu vorbesc aici despre virtutile mele si nici nu este un mesaj al meu… E doar ceva ce trebuie amintit tuturor si cred ca mai ales mie insami.

Multi m-au considerat deplasata sau cu o atitudine aroganta cumva pentru ca am vorbit despre virtuti, insa eu nu am pretentia ( fiindca nici nu as avea cum sa o am) ca am imbratisat toate astea si ca m-am suit pe cine stie ce prag superior al unei scari valorice spirituale. Insa am privit cu ceva mai mult interes in acea directie, am avut ceva mai multa rusine (care vine in exclusivitate din educatia primita) si poate mai putina rautate si mai multa mila.

Sunt destule pe care le-am inteles astfel, dar totodata sunt atatea altele pe care eu nu le-am putut intelege…

Si-am sa inchei asa: cred ca niciodata nu m-am respectat, apreciat, acceptat si intrigat mai mult decat am facut-o in drumul meu catre adevar sau esenta. Pe de alta parte, cu nicio alta ocazie nu am fost atat de critica cu mine si de obiectiva in egala masura.

Iar acum ma gasesc intr-un soi de armistitiu ce precede o indelunga pace interioara, o pace asteptata indelung...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!