poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1139 .



poveste cu o femeie rea
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [aqvil ]

2010-08-04  |     | 



A fost odată precum niciodată prea de necrezut că se poate o împărăție altfel decât celelalte. Nu avea nume, nu avea conducător, era organizată pe un pământ înconjurat de ape și ceruri ce nu te lăsau să ajungi de nașterea îți avusese loc în alte părți. Mai ciudat era că toți copacii Frumbus vorbeau. Era vorba de un soi nou inventat de un mare savant. El inițial căutase cum să facă un altoi de măr cu pepene verde.
Unii copii erau destul de nemulțumiți, erau astfel supravegheați de miliarde de frunze curioase și pârâți mamei ori tatălui ori bunicilor de câte ori vroiau să ascundă ceva. Asta precum asta.
Din păcate o fetiță trăia un coșmar imens, avea o mamă cumplită. Nu doar că nu era spălată, îmbrăcată, hrănită precum se cade unui pui de om, dar mai era și bătută. Așa că își făcuse un plan mare de care se speria chiar ea. Era greu. Trebuia să fugă dincolo, unde cei de aici nu prea călătoreau. Aștepta doar momentul potrivit, vârsta la care se putea descurca singură.
Între timp mergea la școală, învăța bine, caci parte din plan spunea: trebuia să ajungă o doctoriță, în lumea unde va merge să fie primită cu brațele deschise, să fie nevoie de mintea sa, poate să i-se dea o casuță, un salariu și bună ziua pe stradă.
Eu povestitorul eram pe atunci un băiat cu un an mai mare, vecin. Gardul de lemn vopsit alb era plin de găuri prin care o spionam pe scorpia de maică-sa în timp ce o uram de moarte. O vedeam cum stă cu o sticlă în mâna toata ziulica pe prag, cu un ochi deschis unul închis, cu părul vâlvoi de parcă era o vrăjitoare.
Nici un copac Frumbus nu mă dădea de gol pentru că nici ei nu o agreau. Una două azvârlea cu ce te miri mai ales cum îi apuca straniul obicei de a imita sunetele scoase de tunete ori vijelii. Ce veselie simțeam noi copiii când se speriau adulții. Unii scăpau cartoane cu ouă din mâini, alții pierdeau din lesă câinii, ori erau smuciți ca la comandă și trași zeci de metrii.
Dar să las asta. Coralia plângea prea mult și toți băieții sufeream căci era extrem de frumoasă, blondă, cu pistrui, ochii buni, mari, verzi. Când se simțea bine inventa jocuri ori de ne adunam pe înserate la o poartă spunea cele mai frumoase povești, cu roboți, concursuri de biciclete zburătoare, râuri de ciocolată, nave misterioase, părăsite în junglă, cu miliarde de butoane la bord, hărți necunoscute.
Eu aveam un prieten bun, ogar barzoi pe nume Pen Carpov Haiduc, extrem de inteligent. Într-o zi i-am legat de lesă o plăsuță cu fursecuri, plăcinte cu mere, bomboane.
- Hei Pen, ai grijă! Nu cumva să te vadă scorpia. Treci pe lângă, ajungi la casă, sari pe geamul de la odaia Coraliei, dacă doarme să nu o trezești.
Așteptam și de griji nici nu îmi dădeam seama cum rodeam unghie cu unghie până la carne. Am simțit cum îngheț, tremura și privirea în ochi. Hau, hauuu, hau!
-Cotarlă îți rup coada! Ce cauți în casa mea?!
Bum, bum, buum! Pietre prin aer, ori cartofi, cine mai știe.
Gata, mi-am ucis cea mai dragă ființă din univers, cea mai blândă cu ideile proaste. Să-mi smulg părul din cap nu alta.
Plângeam. Deodată o forță mare așa ca un curent electric s-a scurs din unul din copacii Frumbus, m-am ridicat de la pământ unde căzusem de suferință și am strigat. Precum tunetul s-a auzit:
-Nu e cotarlă, e un copil ca mine, tu ești o femeie rea, trebuia să zbori pe o mătură și apoi să te mănânce un zmeu. Curcume burcume zdu rumb de!
Nu știam ce zic, parcă fără voie ziceam. Uimit am vazut o flacără ori lumină din cer și bang. Mama Coraliei s-a transformat într-un Frumbus ce bombănea continuu.
-Lasă că te prind eu obrăznicătură!
Ani de zile apoi ne-am tot mirat cu toții că nu realiza ce i-se întâmplă, doar o apuna isteria, prea o gâdilau furnicilea, prea făceau păsările gălăgie, prea erau oamenii pierde timp de se opreau la umbră, prea o deranja vântul, ori soarele.
Coralia îi mai îmbrățișează și azi trunchiul bătrân, o iartă.
Am încălecat pe șa, voi duce povestea peste tot ca să audă părinții răi și să le fie frica de miracolele copacilor Frumbus

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!