A uita înseamnă a pierde, iar cel ce pierde este chiar omul, care are încarnată conștiința timpului.
Începută de acum 600.000 de ani, odată cu descoperirea focului și cu fabricarea primelor unelte, civilizația umană a cunoscut și a simțit în totalitate omenescul, de la plinătatea bogăției la chinurile sclavilor, de la primăvară la iarnă, de la razele
genialitații la placiditatea normalului,de la marile războaie la invidia mocnită. Omul păstrează toate aceste stări în sânge căci fac parte din natura sa.
Însă majoritatea oamenilor sunt mult prea înglobați în prezent pentru a putea fii conștienți de marele trecut. Ei ignoră acest flux de energie ce îi urmează pretutindeni,înecându-se în lupta pentru supraviețuire, în lăcomie,în moda societății. Ignorat, trecutul este ca și uitat, producându-se astfel degenerarea speciei umane.
Analizând în mod particular consecințele uitării, se observă că în fiecare caz se pierde un lucru important. Un caz des întâlnit și considerat normal este cel în care un oarecare individ trăiește momente de groază fiind abuzat, trădat sau batjocorit. Reacția celor din jur va fii aceeași și anume vor încerca cu toate mijloacele să îl facă să uite ce s-a întâmplat. Însă numai furia sa,numai repulsia și arzătoarea dorința de răzbunare îi vor oferii o tărie necunoscută celor nepângăriți. Astfel, el va fi un om de fapte mari, căci prezența mirosului murdar îl va face să acționeze de fiecare dată când întâlnește cazuri de abuz, nu va amâna înfâptuirea dreptății ci o va grăbi. De asemenea, dorința de a nu se repeta trecutul îl va face să învețe să se apere pe el și pe cei din jur. Însă dacă va urma sfatul apropiaților săi,consecințele vor fi grave. În primul rând o astfel de întâmplare nu se poate uita, ci doar ignora. În al doilea rând, frica, deprimarea îl vor transforma într-o victimă, iar un om nu poate fii și victimă și învingător în acelasi timp, chiar dacă domeniile sunt diferite.
Cea mai revoltătoare situație este atunci când tragediile sunt uitate. "Să dăm pradă trecutului aceste suferințe și să sperăm într-un viitor mai bun! "sunt cuvintele care răsuna din gura milioanelor de oameni. Cum poate cineva să spere într-un viitor mai bun dacă nimeni nu face nimic pentru a înlătura pericolul? Toți se feresc, se ascund în casele lor cu gard de sârma ghimpată, cheltuie sume enorme de bani pe alarme în timp ce în cercetătorii din Franța nu investește nimeni pentru a găsi cauzele cancerului ci pentru a produce cât mai multe antidepresive. Întreaga lume este cuprinsă de temeri din cauză că și-a uitat trecutul, căci în acest trecut sunt mari exemple de luptători neînfricați. Oamenii din paleolitic se luptau cu bizoni și cu mamuți pentru a-și asigura hrana, iar cei din ziua de azi intră în depresie de la un singur rid; iar procesul poartă numele de "evoluție". A fi om cu adevărat înseamnă a avea în tine puterea a milioane de ani de evoluție, a trăi odată cu pământul, a fi nelimitat în timp și spațiu, a iți extinde ființa dincolo de nori, de galaxii, a avea viziunea unui Dumnezeu. Căci asta înseamnă un dumnezeu, extindere, nelimitare în nici un caz paiața cu care Biserica își amenință adepții. De la un suflu divin de viată, ce te îmbie la cunoaștere și la simțiri, ce iți dă aripi cu care să plutești sau să zbori s-a ajuns la un pitoresc dezagreabil.
În concluzie, a uita nu este o soluție, ci a învăța, a memora și a-ți aminti, pentru un prezent și un viitor mai bun.