(Imi bag piciorul si renunt la diacritice ca-mi pierd timpul degeaba : bai programatorilor implementati ceva sau lasti-va de meserie)

Mergând pe drumul spre vârsta la care nu mai pot spune ca sunt adolescent(desi uneori ma simt asa) incerc sa gasesc o lumina pe care am pierdut-o demult, plictisit de atita cautare.
Sunt constient ca stiu ce vreau de la viata si toate scopurile mele au ca efect actiuni reale, totusi simt ca poate nu dau totul sau ceea ce dau nu e destul de rafinat pentru a-mi multumi setea de viata.
A nu se intelege gresit : nu-mi pling de mila, nu am facut-o niciodata.. sau cel putin constiinta mea n-o recunoaste, dar uneori o introspectie poate face mai multe decat o sesiune la un psiholog; sincer multi dintre cei pe care-i cunosc ar avea nevoie de cateva sesiuni la psiholog.
Totusi unde este linia care ne desparte de diferitele stagii ale vietii?
Exista asa ceva?
Nu as sustine nici un raspuns pozitiv nici unul negativ, insa nici negarea nici afirmarea acestor linii mai mult sau mai putin existente nu ne ajuta in gasi adevarul despre noi, despre timpul nostru.
Cand eram la liceu cautam cu dezolare sa-mi gasesc un drum al meu numai al meu, care sa fie diferit fata de drumul oricui.. poate l-am gasit, atunci eram sigur ca l-am gasit, insa acum nu mai am aceleasi certitudini.
Ma intreb ce efect a avut asupra altor citirea bibliei si apoi a Anticristului lui Nietzsche?
Daca una iti spune sa screzi in misticism si forte mistice urmatoarea pedeoparte iti spune sa negi tot ce te-a invatat prima si astfel constiinta poate sa ti se invirta intr-un cerc in care crezi ca exista un capat iar cand ai ajuns aproape de el observi ca a fost doar o iluzie.
Stiu ca majoritatea tinerilor(cel putin din generatia mea '84) au priimit o oarecare educatie religioasa(unii mai intensa altii mai putin) de la parinti si apoi completata de "educatia religoasa" din gimnaziu,respect liceu.
Acum nu stiu cati dintre acestia sunt in momentul asta buni crestini(daca acesta a fost religia "invatata") sau care sunt atei, insa parerea mea este ca nu este corect ca un copil sa primeasca invataturi in ceea ce priveste religia, sau cu alte cuvinte nu cred a fi justa ideea de a invata sa crezi in ceva(mistic) despre care nu poti sa judeci singur d-apoi sa mai adopti o parere proprie la o virsta atit de frageda.
Mai mult, suntem invatati sa deosebim "raul" de "bine" si sa facem numai "fapte" "bune".
Intotdeauna am considerat ca "raul" si "binele" sunt subiective iar "faptele" de cele mai multe ori nu sunt atit de "reale" pe cat par a fi.
E neaparat nevoie de un exemplu : un cersetor iti cere bani; ce faci?
Pai, daca esti un bun crestin virtutea numita mila ar trebui sa-ti dicteze sa-l ajuti; presupunem ca-i dai bani.
Cersetorul se duce si cu banii tai isi ia de baut.
Intrebare : ce ai facut? bine sau rau?
Pai din punctul tau de vedere ai facut bine.. insa cersetorului i-ai facut rau.
Desigur putem acuza liberul arbitru.. insa saracul a fost atit de mult (com)batut incat ar fi nedemn sa-l acuzam.
Subiectivitatea guverneaza lumea, iar actorii "cred" in "bine" si "rau", iar "faptele" lor impart lumea in lumina si intuneric.
Mistic vorbind avem toate premisele de a da nastere la personajul mistic pozitiv(Dumnezeu) si personajul mistic negativ(Diavolul), si peisajul ar fi (poate)frumos daca nu ar am putea vedea lucrurile si altfel, poate intr-o alta "lumina".
Cineva sa ma judece daca privesc lucrurile din aceasta "lumina" sau poate ar trebuii sa fiu "batut cu piatra" pentru a elimina "blasfemia".
Da stiu, exagerez!
Insa am vazut atitea exagerari in ultima vreme incat mi-e greu sa ma abtin sa nu exagerez si sa critic.
Lumina fiecaruia difera, este subiectiva insa au foarte multe puncte comune, origini comune insa spectre diferite.
Lumina mea e clara, mai palpaie cateodata dar in fiecare zi isi schimba spectrul(sper ca e "bine") si ma ajuta sa vad lucrurile asa cum sunt in realitate dincolo de umbrele credintelor mistice, dincolo de criticile filosofice si mai presus de toate dincolo de lumina altora.

Noapte buna, si... nu stingeti lumina!