Ce multe conferințe se țin în lumea asta...Pe toate temele și despre toate subiectele.
Oare cum ar fi dacă într-o zi cineva s-ar gândi să convoace pe oameni la o dezbatere ce ar avea ca titlu: ''Ce-am putea face ca să nu moară poveștile?''
Se vor găsi apărători ai poveștilor?
Chiar așa, la ce mai folosesc poveștile în lumea chip-ului și a vitezelor supersonice?
Azi când avem părerea că știm totul și suntem zeii acestui Pământ parcă nu ne mai vine să admitem existența altor forțe mai superioare.
Când eram copii ne plăcea să auzim despre lucruri mari, și greu de făurit, ni le imaginam în fel și chip, și nu rare ori ne puneam în locul eroului.
De unde o fi venind înclinația aceasta a copilului spre a fi erou, de a salva aproapele?... Nu știu, dar cred că ea e cea care face ființa umană să mai viețuiască în pace pe Pământ.
Oamenii au nevoie de povești, oricât de mari ar fi. Au nevoie să creadă în ceva, să spere, să aibă o lume doar a lor în care totul să fie perfect, un loc unde să se retragă pentru a-și purifica sufletul.
Cine spune că nu-i mai plac poveștile, înseamnă că nici nu mai visează și nici nu mai speră. Pentru el viața nu mai are sens, iar toată existența lui se reduce la animal.