poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2389 .



6. Postmoden
eseu [ ]
6. Auto-Deconstructie Colecţia: Poveste Postmodernistă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2006-03-22  |     | 



*
NOTA: La acest text publicat, mai întâi, în EgoPhobia #7 (http://www.egophobia.ro/7/filosofie.htm#5), s-au primit, la redacție, o serie de comentarii din partea cititorilor, dintre care spicuiesc:

'Mi-a plăcut în mod special "descrierea experimentului meu (trăit undeva, la mare)" poate pentru că și eu am simțit așa. Felicitări!' (Adriana Iosub Caras)

'Serialul ăsta al vostru când crezi că te plictisește la culme devine interesant, iar când e mai interesant o ia razna în chestii tehnice de nu mai pricepi nimic. Poate că ăsta-i e de fapt farmecul și valoarea, o spun eu care sunt doar cititor ocazional de filozofie.' (Zimț)

'Un lucru interesant pe care îl propune Gorun Manolescu în modalitatea de construcție a unui sistem este folosirea simțului interior (mai exact în momentul de-construcției); ceea ce ni-l face diferit de intuiție (care poate apărea doar în faza construcției, în faza fixării setului de reguli de inferență). Așadar, cu ajutorul simțului interior - "senzația unei prezențe poate conduce la o percepție pura". Ceea ce denotă că simțul interior al orientalilor este, aparent, într-o contradicție cu apodicticitatea multor sisteme europene (modalitatea de stabilire a veridicitații, la orientali, depinzând tot de simțuri). Fapt ce mă face sa apropii noul sistem construit, de un sistem cu trasaturi metafizice. Iar daca aprofundăm metoda, ea este bazată, pe "un dar firesc de a ghici adevărul, de a nimeri direcția și locul soluției" (I. Petrovici - Introducere în metafizică). Și au existat mulți filosofi care au justificat, mai mult sau mai puțin acest tip de sistem: Platon, de exemplu, punea la origine un contact direct al sufletului, în epoca preexistenței, cu regiunea superioară a realitații metafizice. Pe de alta parte, însuși Descartes punea în discuție ideile înăscute, însa accentul situându-se de data aceasta oarecum ordinea geometrica. Din moment ce fundamentul empiric există (este vorba de senzația prezenței) tot ceea ce ne rămâne de făcut este "să trăim nealterate procesele noasre lăuntice în dezvoltarea și creșterea lor concretă" (I. Petrovici). Ultimul semn de întrebare fiind legat de natura cunoașterii (corpurilor).' (Onu Mădălin).

'Felicitări pentru (aceste) texte. Fascinante! (Constantin Virgil Negoiță)


*
Texte publicate anterior:

0. Motivație: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161333/index.html
1. O Poveste postmodernistă: http://www.agonia.ro/index.php/essay/157964/index.html
2. Este Realitatea o Târfă?: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161334/index.html
3. Este Existenta reala? - Context cultural european-occidental si Budismul:
http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html
4. Marșul triumfal (peste limite) al Empirismului pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistent, Tehnoștiința și Postumanismul (Partea I-a)
http://www.agonia.ro/index.php/essay/164051/index.html
5. Marșul triumfal (peste limite) al Empirismului pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistent, Tehnoștiința și Postumanismul (Partea II-a):
http://www.agonia.ro/index.php/essay/171930/index.html

*


Demonul îndoielii (de fapt, cel al postmodernismului) îmi șoptește (în realitate, nu-mi șoptește, ci mă ia la rost): Cine ești, tu, G.M., de îți permiți, cu atâta infatuare - lipsită de cel mai elementar bun simț - să iei în răspăr pe un Derrida, Baudrillard, Deleuze (pe Lancan, Foucault, Lyotard, etc. i-ai uitat) și, în general, post modernismul, astăzi larg acceptat?

G.M.: Eu? Eu sunt un NIMENI!

Demonul postmodernismului (D.p.): Aha! Un NIMENI! Infatuarea (orgoliul) umilinței!

G.M.: Aiurea! N-ai înțeles nimic! EU sunt un NIMENI pentru că EU nu exist ca (EU) pe care să îl POSED!

D.p.: ….?!

G.M.: Experimentul 1: ' Să ne oprim un moment și să privim în interiorul nostru. Să încercăm să "smțim" originea cea mai profundă, de bază, cea mai personală, cea mai subiectivă experiență a "EU-lui"! Care este rădăcina simțirii lui "EU"!. Să încercăm să o găsim! ' (Psihiatru american Deikman[1]).

D.p.: Lasă-mă cu "Experimentul" tău! N-am chef de joacă! 'EU-l nu este decât o abstracție definită prin miliarde de atribute și interpretări (incluzând atributele și interpretările mele despre mine însumi) care compun, toate, biografia și autobiografia corpului meu viu și care devine astfel un Centru Gravitațional'(Filosoful american Dennett [2]).

G.M.: Deci există sau nu există?

D.p.: Există ca referință prin limbaj, i. e. ca text. Indiferent că acesta este "scris" sau nu. El există!

G.M.: Ori te faci, ori ești un ….! Nu vreau să spun ce ești. 'Un nebun suficient de sănătos ca să-și dea seama că e nebun, nu mai e nebun' (Gide). Tu înlocuiește "nebun" cu ce ți-am sugerat eu și îți vei da seama că rămâi ce ți-am sugerat (adică un "prost"- m-am săturat să mai vorbesc eufemistic - pentru că nu-ți dai seama că ești ceea ce ești. Ca să nu mai lungim vorba).

D. p.: Trec peste insultă și încerc, în continuare, să te lămuresc. ' Senzația mea de "self" provine din imaginea pe care noi ne-o o construim pentru a ne controla comportamentul, punctul avantajos dat de simțurile noastre și cunoașterea noastră asupra propriilor abilități - adică abilitățile corpului-creierului-minții noastre. Atunci intervine limbajul. Limbajul se întoarce asupra lui însuși ca asupra unui lucru (text "obiectualizat" n.m. G.M.) și îi conferă acestuia atribute și putere '(Psiholoaga (tot) americană Susane Blackmore [3]).

G.M.: Vrei să mă manevrezi (de fapt, te auto-manevrezi) printr-o diversiune pentru a crea confuzia. Confuzie care te cuprinde, de fapt, pe tine! Tu însuți ai devenit o "confuzie" (postmodernistă). Reducând, în ultimă instanță, totul (inclusiv EU-l) la "un obiect" = "text" pe care îl poți percepe cu simțurile comune în cadrul realității macro-empirice. Tăind astfel ori ce transcendență și anulând, tot odată, orice "metafizică" (i.e. orice posibilitate de a "vorbi" despre transcendență). Este, totuși, un punct de vedere. Deși foarte discutabil.

D. p. (victorios): Vezi! Prin urmare, poți admite, măcar de dragul jocului - pe care, la început l-am refuzat - că "EU-l" există. Și el există - sub formă de "text" (chiar și virtual, adică ne-așternut pe un anumit suport: magnetic sau de hârtie) în realitatea pe care tu o numești "macro-empirică" .

G.M.: Stop! Experimentul 2: Privește totuși adânc în tine! … Așa!… Acum închide ochii! Observi cum gândurile tale vin și se duc, cum memoria apare și le înlocuiește unele pe altele printr-o "vorbire" (de fapt, "vorbărie") interioară; cum pot apare acum dorințele care, la rândul lor, pot dezvolta tot soiul de fantezii - inclusiv vicioase dar plăcute - pe care le poți lăsa sau nu să se consume (depinde de "barierele" tale morale, dictate de contextul cultural și societatea în care trăiești și, mai ales, de religia ta instituționalizată, dogmatică - dacă ești un credincios "practicant" al religiei respective). Inclusiv poate apare o "dinamică" a propriului "EU" pe care, înainte, îl "înghețaseși" într-un "text obiectualizat". Acum mai poți afirma că "EU-l" tău există, deși nu prea mai poți să-l "descrii" (textualizezi) în "dinamica" sa de-a dreptul evanescentă? (Deikman, completat de subsemnatul, G.M.[4]).

D. p.: ?!

G.M.: Ai amuțit? Experimentul 3: Acum încearcă și descrie-l (prin limbaj) pe CEL CE OBSERVÃ! Nu-i așa că nu poți?! Acesta este EU-l adevărat, egal cu "LUCIDITATEA" (awareness) care nu mai este AL TÃU, AL MEU, AL LUI dar EXISTÃ! Iată de ce am afirmat că sunt un NIMENI! De fapt, NU EXIST, dar, totuși EXIST. Și acum fi foarte atent: '[The transcendental] things are ascertainable as to their presence in every bit of our knowledge, since they are the necessary condition of the possibility of empirical knowledge in general, but they by themselves cannot be represented in a sensuous image, they are, as Dharmottara says, unattainable by (knowledge). Thus it is that …. transcendent things are constructed concepts, but they are illusions, dialectically and contradictory. Transcendental, or a priori things, as e.g., the ultimate particular, the ultimate thing as it is in itself, are not only real, but they are reality itself, although not given in a concept, since by its very essence it is non-concept.' [5]. Prin urmare "EU-l", ne putând fi 'dat (descris n.m. G.M.) prin concepte (și nici în alt mod, deci nu poate fi "prins" într-un "text" n.m. G.M.)' este un "lucru transcendental". Mai departe, "EU-l" fiind un "lucru transcendental", despre el nu se poate afirma nici că este individual și nici colectiv. Singura afirmație care se poate face este că "awareness" ("luciditatea") există și face parte din "realitatea în ea însăși" (ATENÞIE: asupra "EU-lui"="Luciditate"/"Awareness" ca un "lucru pur transcedental", voi reveni la sfârșit cu nuanțări, considerându-l mai degrabă - într-o primă aproximație (o prima aproximatie deoarece acest lucru trebuie dezbătut pe larg și o fac în [6]) - drept o "poartă"/"interfață" între realitatea "micro" și Transcendent. Dar o astfel de nuanțare nu anulează complet caracterul său "transcedental" și, prin urmare, "indefinibilitatea" acestuia. Numai că în spatele acestui "EU - interfață" se găsește, de data aceasta, chiar în ceea ce eu numesc acum provizoriu "Transcendent" - un alt "martor" - conform Buddhismului - mai profund, care "privește"/"veghează" o astfel de "poartă". TRANSCENDENT care, însă '[It is] ascertainable as to their presence in every bit of our knowledge, since they are the necessary condition of the possibility of empirical knowledge'. Mai mult, deoarece 'orice ontologie este stabilită prin cunoaștere și, la rândul său, cunoașterea este de natură ontologică, între acestea existând o inter-relație greu de a i se atribui un sens preponderent ontologie -> cunoaștere, sau invers' [7], rezultă că "realitatea macro-empirică" (ea însăși) există ca (nivel) al "Realității". Un fel de "realitate" de ordin terț, mult mai degradată decât "realitatea micro (nivelul particulelor elementare și sub-cuantic)" care ar fi o "realitate" de ordin secund, mai puțin degradată în raport cu "Realitatea ultimă" (cea a ceea ce am numit, provizoriu) a "Transcendentului". Dacă o să "analizezi" cu foarte mare atenție cele de mai sus, ai să argumentezi că, de fapt, din ele "țâșnește", prin toți porii, cea mai "pură" subiectivitate. Răspunsul meu este că "subiectivitatea" de care sunt acuzat se "dizolvă"/"obiectivează" în "Transcenent", Ultima Realitate conform Budismului. Despre care "nu se poate spune nimic", i.e. dacă în Transcendentul Budist mai există sau nu alt/alte niveluri de Realitate despre care, totuși se mai poate vorbi. Și dacă da, atunci el/ele nu mai sunt "pur" transcendentale. Deși despre Ea (Ultima Realitate Budistă) se afirmă că există și poate fi "experimentată" (dar numai de niște ființe umane cu totul deosebite, i.e. Iluminați). Tocmai de aceea mă declar un "postmodern" și nu un "postmodrnist". Postmodernist care clamează pe toate drumuril "subictivitatea" (măcar ca "diferență" [8]) dar o "obiectualizează" în "text". Analizându-l pe acesta ca pe un "obiect" empiric oarecare (rupt de "subiectul" care îl produce). Supunându-l la diverse experiențe exterioare pentru a încerca să se determine o lege "obiectivă" căreia obiectul respectiv i se supune (când e vorba de "Pozitivismul empiric", o astfel de lege trebuie să fie, musai, cauzal-predictivă, ceea ce ne aruncă în cel mai ortodox "Modernism" iluminist). De fapt, tu (ca și întregul context cultural European-Occidental, inclusiv "postmodernismul") cazi în capcana "dualității". Care este cuprinsă în sintagma: ' Transcendentul nu este real. Dar el există în fiecare lucru real'. Care, până la urmă conduce la ceea ce se numește azi - plecând de la Descartes - "The hard problem". Cu mențiunea ca, de fapt, tu negi, pur si simplu, existența Transcendentului crezând că astfel ai "rezolvat" problema dualității. În schimb, contextul cultural Budist (daca nu și întregul context Extrem-Oriental) se bazează pe afirmația: 'Transcendental, or a priori things, as e.g., the ultimate particular, the ultimate thing as it is in itself, are not only real, but they are reality itself, although not given in a concept, since by its very essence it is non-concept. [And it is] ascertainble as to their presence in every bit of our knowledge, since they are the necessary condition of the possibility of empirical knowledge'. Ceea ce înlătură orice contradicție. Poziție la care clar mă raliez. Pentru că îndrăznesc să adaug: pentru noi, oamenii, nu poate exista "realitate" de nici un fel, fie ea "empirică" sau, la limită, "transcendentală", în afara celei pe care o putem cunoaște.

*

Ajuns în acest punct al "dialogului", am observat că Demonul postmodernist dispăruse. Ajungând astfel la concluzia că întreaga mea dezbatere cu el de până acum, a fost un "mono-dialog". Pe care îl voi continua drept ceea ce, de fapt, este, i.e. un monolog.

*

Și acum, voi prezenta propriul meu "experiment filosofic" , utilizând simțul interior (diferit de cele uzual acceptate de psihologia convențională), printr-o "incizie" în nivelul "realului sub-micro (subcuantic)" despre care afirm că în el sunt "conținute" rădăcinile Postmodernității (și nu ale postmodernismului). Postmodernitate care azi se manifestă - odată cu explozia comunicațiilor și apariția Internetului - și la nivelul realității "macro-empirice". Lucru pe care voi încerca să-l argumentez în viitoarele texte al "serialului" pe care vi l-am propus.

Mai menționez că nivelul "subcuantic" al "Realității", nefiind cel ultim (al Transcendentului Budist) poate fi nu numai (relativ) ușor de atins pentru mulți dintre noi prin intermediul simțului interior, dar și posibil de "descris", cu un oarecare efort. Chiar dacă nu neapărat în mod "conceptual" (deși nici o astfel de descriere nu pare a putea fi complet exclusă; precum nici una, mult mai "precisă", de gen matematic, e.g. "stringuri" sau 'superstringuri', dar exprimabilă doar destul de aproximativ în "conceptele noastre clasice") ci printr-o descriere ce poate fi considerată "literară" dar care este departe de aceasta. Și este departe deoarece o astfel de descriere nu arată lucrurile "așa ca și când ar fi" ci chiar "așa cum sunt". Ea constituind ceea ce s-ar putea traduce în limbajul uzual al contextului nostru cultural, "descrierea unei intuiții". Intuiție pe baza căreia s-ar putea, ulterior, formula unele "premise" (fie ele și sub forma unor "ipoteze de lucru"). Mai adaug că, în "perceperea" a ceea ce se întâmplă la nivelul "sub-micro" (al Realității) "EU-l" personal (subiectiv) pare a nu fi dispărut complet, el integrându-se într-o asemenea realitate și integrând-o în același timp.

*

Iată descrierea experimentului meu (trăit undeva, la mare):

"(EU) sunt o concentrare de "energie", în interiorul unui "ocean" (energetic), un fel de insulă dar care nu "plutește" la suprafață, ci se află în interiorul acestui ocean infinit, nefiind aparent fixată de nimic, ci într-o continuă mișcare în raport cu alte "concentrări" similare. Și "văd", jur-împrejur, cum apar și dispar instantaneu "flash"-uri "energetice". Devenind conștient/lucid de "integrarea" mea în "ocean" pot "vedea" cum astfel de "flash"-uri apar nu numai jur-împrejurul meu, dar chiar în mine însumi, schimbându-mă neîncetat deși, aparent, rămân același. Și mai "văd" cum în jurul meu alte entități asemănătoare mie se ivesc, se schimbă și apoi dispar și "știu" că, solidar cu ele, mă nasc și dispar, mă nasc și dispar…în mii, miliarde de "flash"-uri "energetice" care constituie chiar "apa" ce mă înconjoară - acest TOT întrețesut, (EU) fiind doar o "picătură" din El. Și (El) o picătură din mine"

*

Adaug că un astfel de "experiment (filosofic)" pare a fi consistent și cu cel descris de Fritjof Capra [9] (redat cu o sugestivitate, concretețe și frumusețe cu mult deasupra celei prezentate de mine în descrierea propriului "experiment"):

'Five years ago, I had a beautiful experience ….I was sitting by ocean one late summer afternoon watching the waves rolling in and feeling the rhythm of my breathing, when I suddenly became aware of my whole environment as being engaged in a gigantic cosmic dance. Being a physicist, I knew that sand, rocks, water, and air around me where made of vibrating molecules and atoms, and that these consisted of particles which interacted with one another by creating and destroying other particles. I knew also that the earth's atmosphere was continually bombarded by showers of "cosmic rays", particles of high energy undergoing multiple collisions as they penetrated the air. All this was familiar to me from my research in high-energy physics but until that moment I had only experienced it through graphs, diagrams, and mathematical theories. As I sat on that beach my former experiences came to life. I 'saw" cascades of energy coming down from outer space, in which particles were created and destroyed in rhythmic pulses; I "saw" the atoms of the elements and those of my body participating in this cosmic dance of energy. I felt its rhythm and I "heard" its sound'

De asemenea, "experimentul" meu pare a fi consistent și cu cel al shamanilor tolteci descris de Carlos Castaneda [10]:

'Aplicând constant practicile vizionarismului… [shamanii] au descoperit că necunoscutul și cunoscutul sunt pe picior de egalitate (s.m. G.M.) deoarece amândouă se situează în câmpul percepției umane (s.m. G.M). Primul adevăr …este că lumea înconjurătoare nu este ceea ce pare a fi, deci nu este ce credem noi despre ea. Noi credem că este o lume formată din obiecte, însă nici vorbă de așa ceva. De fapt, totul se reduce la câmpuri energetice (s. m. G.M.)….[Dar] existența câmpurilor energetice nu poate fi atestată…de omul obișnuit. Însă, dacă le poți vedea, atunci însemnă că ești vizionar… Vizionarii susțin că …ceea ce există cu adevărat în exterior sunt emanațiile Vulturului, fluid în continuă mișcare și totuși … etern…..'

Departe de mine de a afirma că astfel de "consistențe" ar ilustra, cumva, un fel de "universalitate". Ceea ce afirm este că poate fi vorba doar de o inter-subiectivitate. În sensul că în acest mod "alteritatea" se potențeză/estompează facilitându-se o comunicare inter-subiectivă fără ca "subiectivitatea" fiecărui actor să fie anulată definitiv (de fapt și aceasta este potențată/estompată), ajungându-se astfel la un fel de stare de "echilibru" care permite inter-comunicarea printre altele și prin limbaj (în orice caz nu o trans-comunicare - gen Jung [11] - bazată pe arhetipuri comune tuturor contextelor culturale. Și care tinde să reînvie visul iluzoriu al modernității legat de "universalitate" și, în consecință, de "obiectivitate" anulând complet "subiectul").

*
În acest punct, ar fi de așteptat - din partea unora dintre cititori - să încep a "vorbi" despre niscaiva "exprimente" personale în Transcendent, sau să redau descrierile altora, deși am afirmat - și se afirmă de către noi europeni - că despre așa ceva nu se poate spune nimic ("whereoff cannot speak" - Wittgenstein [12]). Și, poate, aș fi în stare totuși - citându-i pe alții - să vorbesc, având în vedere că, printre sursele "adevăratei cunoașteri" în Buddhism se găsesc și "spusele Iluminaților" (i.e. al căror simț interior a avut, și are, acuitatea de a pătrunde ACOLO, realizând astfel anumite percepții despre "lucrurile" ce aparțin acelui ACOLO, i.e. Transcendentului). Dar există un "mic" impediment: din păcate, nu sunt un ILUMINAT!. Și despre ce nu am "experimentat" chiar că nu vreau și nici nu pot vorbi, nici măcar citându-i pe alții (mai "fericiți" decât mine). Și, de fapt, în contextul discuției noastre nici nu interesează acest lucru. Pentru că am afirmat și reafirm: consider că "rădăcinile postmodernului" - chiar dacă nu și "sămânța" care a dus la apariția lor - se află în realitatea "sub-micro" (i.e. în subuantic)".

Totuși, vă rog să suportați o mică digresiune. În cadrul căreia nu voi prezenta o descriere a unor experiențe directe în Transcendent ci numai o schiță comparativă a modului în care este "văzut" Transcendentul în cadrul celor două contexte culturale despre care se dețin, de către noi europenii, mai multe informații. Mă refer la cel European (cu iradieri peste Ocean) și, respectiv, Extrem-Oriental.

Referitor la contextul nostru cultural, vă recomand cu căldură lucrarea lui Derrida [13]. Și aceasta deoarece lucrarea respectivă, care este una de deplină maturitate a autorului citat, lasă la o parte interesul său pentru textele lui Niestzsche, manifestat în [14] de exemplu, justificat îndeosebi prin aceea că ele îi permit să ia distanță față de Heidegger care a tematizat "deconstrucția" în lectura istoriei metafizicii. Dimpotrivă, de această dată, adoptă exact o "deconstrucție de tip Heidegger" (însă nu "retro" cum procedează acesta, ci invers). Plecând de la Kant, trecând prin Hegel, Niestzsche, Marx, Husserl și ajungând - în final - chiar la Heidegger care, abia el, pune în lumina adevărată locul privilegiat de "pustiu în pustiu" (dincolo de "ființa ființării"), în care poate avea loc revelația Divinului (care "umple" un astfel de Topos). Heidegger care astfel își "deconstruiește" (el numește "deconstrucția", "distrucție") propriul proiect [15]. În fond, Derrida în lucrarea citată (ca și Heidegger) procedează hermeneutic exact cum reușește un sacerdot cu har din cadrul uneia dintre cele trei religii: iudaism, creștinism, islamism, ultimele două cu filiație în prima. Și anume, conduce credinciosul până în "vârful" sinagogii/bisericii/moscheiei și acolo îl lasă singur pentru ca acesta să capete "revelația", dacă este în stare (a se vedea și Þuțea [16]: 'Nu există această libertate imanentă pentru că el însuși [Kant] mărturisește în Critica Rațiunii pure: "Două lucruri au mișcat deopotrivă sufletul meu: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine". Spune că el e propriul său legiuitor și stăpân. Lucru la care eu am făcut așa: pârț! Așa e el legiuitor și stăpân, cum sânt eu popă aici în cartier. Cum să fi legiuitor și stăpân într-un univers în care ești înlănțuit?…..Știți dumneavoastră unde e omul, în imanență, absolut liber? Într-o bisericuță de lemn din Maramureș, unde sacerdotul creștin vorbește despre mistere, de taine și se lasă învăluit de ele ca și credincioșii').

Nu altfel procedează, de fapt, și un Maestru (Iluminat) din Extremul Orient cu un discipol. Cu deosebirea că "hermeneutica" acestuia este mult mai precis elaborată, îndelungată, răbdătore. Utilizând, împreună cu discipolul, un set extrem de bogat de "tehnici" EXPERIMENTALE (chiar "protocoale științifice"), până în momentul în care găsește "tehnica" care se potrivește cel mai bine discipolului, în funcție de "nivelul spiritual" pe care acesta l-a atins și/sau îl poate atinge. Evident, nu o să vă vorbesc despre astfel de "tehnici". Și aceasta deoarece, pentru un european "raționalist", prezentarea (și, mai ales, practicarea) unor asemenea tehnici înseamnă, în primul rând, ceva mai rău decât a vorbi, de exemplu, despre prostituție (despre care noi ne ferim, de obicei, să vorbim în mod pozitiv; dar pe care - unii dintre noi - o "gustă" prin multimedia și, într-adevăr mai puțini, chiar o practică cu fervoarea lucrului interzis - ca sa nu mai vorbesc de politicieni care o practica în "spiritul" ei, dacă nu "literalmente"). Și acest fapt (idiosincrasia în raport cu prezentarea și practicarea tehnicilor despre care vorbeam) este justificat de "tradiție" care l-a învățat pe Europeanul ("condițonat"), să-și cultive la maximum "rațiunea" (deformată și sărăcită la maximum În cadrul Modernismului iluminist în raport cu ce însemna aceasta în Antichitatea greacă - dar despre asta, altădată) în detrimentul "intuiției" bazate pe simțul interior. Iar, în al doilea rând, datorită invaziei unor "guru" falși - unii chiar veniți din Orient, alți autohtoni - devianți până la a friza patologicul. În plus, din punct de vedere "religios" - pentru noi: iudei, creștini, islamiști - însăși "relgia" (instituționalizată și dogmatizată care, de multe ori ocultează Sacralitatea în loc s-o reveleze), a reprezentat (și reprezintă) "condiționare". În sensul că oricât am căuta - uneori (mai ales în islamism) - să nu ne reprezentăm "iconic" chipul Divinității, noi totuși îl "personalizăm" antropologizându-l sub denumirea de "Dumnezeu", "Alah" sau diversele alte nume care se regăsesc în Scriptura originară, adică în Biblie. În schimb, în contextul Extrem-Oriental în cadrul căruia cel puțin religia (mai bine zis Sacralitatea), filosofia și arta sunt privite "holostic", nedivizate, Divinitatea a rămas ceea ce este: Transcendentul și atât! Despre care pot vorbi (când vor și reușesc) numai Iluminații. Care au "pătruns" ACOLO - într-un Topos privilegiat dar fără nici un Privilegiat Suprem (Dumnezeu, Alah, Iehova etc.) care să-i subordoneze pe alții. Și acesta pentru că Iluminarea presupune, paradoxal, cel mai acut subiectivism posibil. Deși posibilitatea Iluminării, potențial, este oferită fiecărei ființe umane.

S-ar putea avansa ideea ca, spre deosebire de extrem-orientali care foarte rar au declanșat războaie religioase (una dintre rarele excepții o constituie japonezii în cadrul celui de al doilea Război mondial; dar aici a prevalat "accidentul" ramurii "șintoiste" a tradiției lor peste care Zen-ul, mult mai puternic, s-a suprapus) , ceilalți, adică și noi, (de religii așa zise "monoteiste") au făcut-o mai mereu. Și mai ales creștinii care trâmbițează pe toate drumurile "toleranța". Iar aceasta, tocmai pentru că, prin personalizarea antropologică a Divinității ("Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa"), fiecare ramură religioasă "monoteistă" s-a identificat cu propria instanță divină (Iehova,Dumnezeu, Alah), luându-i locul și proclamându-și astfel supremația în detrimentul celorlalți.

*

Ar mai fi de discutat, așa cum am promis, ce reprezintă totuși acel "EU - NIMENI" ("Luciditate"/Awareness"), despre care, în zisul "dialog" de la început, am afirmat că ar fi un lucru din Transcendent. Într-adevăr, nu reprezintă oare ea, această "Luciditate", tocmai așa ceva ?. Se pare că nu. Conform Buddhismului, această primă (de jos în sus) "Luciditate" pare că ar constitui numai "interfața" între realitatea "micro" și Transcendent (poate un nivel intermediar- cel al subcuanticului) . Dincolo de realitatea "micro" (în "subcuantic" conform fizicienilor) orice noțiune de Timp și Spațiu pierzându-și sensul. Vorbindu-se astăzi , prin Teoria "Corzilor" și "SuperCorzilor", despre o "Fabrică de Timp și Spațiu" ("Luciudă"?!) care ar exista/reprezenta tocmai această "interfață" . O astfel de "Luciditate" pare a fi (conform Buddhismului însă), un fel de "oglindă", lipsită de orice fel de "personalitate" și de orice "afectivitate" (pozitivă sau negativă - cu excepția uneia de tip "Compasiune", mult diferită de ceea ce se înțelege prin "Mila Creștină" [17]) . Iar Transcendentul….Dar, mai bine, să recurg la o poveste Zen care exprimă mult mai mult și mai bine ori ce aș putea eu să spun. 'Se zice că un călugăr Zen, ajuns extrem de aproape de Iluminare, gândind că "Oglinda Lucidității" s-ar fi umplut de praf, a întins mâna s-o șteargă. Și n-a mai găsit nici un fel de oglindă. Căpătând instantaneu Iluminarea'.

______________
[1]Deikman Artur, ' "I" = AWARENESS ', Journal of Consciousness Studies, vol. 3 (4) 1996).
[2]Dennett Daniel, 'Consciousness Explained', Ed. Little Brown & Co.1991).
[3]Blackmore Susane, ' Demolishing the self ', Journal of Consciousness Studies, vol. 1 (2) 1994)
[4] Deikman, op. cit.
[5] Stcherbatsky Theodor, 'Buddhist Logic (two volums)' New York: Dover Pub. Inc.1962.
[6] Manolescu Gorun, ' Despre sursele ontologice ale adevăratei cunoașteri în Buddhism și o paralelă Europeană', NOEMA, vol. II (1) 2003.
[7] Manolescu, op. cit.
[8] Deleuze Gilles, Diferență și rpetiție, Ed. Babel 1995.
[9] Capra Fritjof, 'The TAO of Physics', Ed. Bantm New Age Books 1975.
[10] Castaneda, Carlos, 'The Fire Within', Ed. Laugan Production 1984.
[11] Jung C. G., 'Opere complete (vol. 1) - Arhetipurile și inconștientul colectiv', Ed. Trei 2003.
[12] Wittgenstein Ludwig, 'Tractatus logico-philosophicus', Ed. Humanitas 1991.
[13] Derrida Jacques, 'Credință și Cunoaștere - Veacul și Iertarea', Ed. Paralela 45 2004.
[14] Derrida Jacques, 'De la grammatologie', Ed. Minuit 1967.
[15] Heidegger Martin, ' Ființă și Timp', Ed. Humanitas 2003.
[16] Þuțea Petre, 'Între Dumnezeu și Neamul meu', Ed. Fundația Anastasia 1992.
[17] Thomson, E., ' Emphaty and Consciousness'. Journal of Consciousness Studies, vol. 8 (5 - 7) 2001.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!