Am sa refuz sa-mi pierd speranta atat timp cat exista un soare pe cer. Am sa refuz sa fiu trist atat timp cat voi avea ochi sa pot vedea soarele, si am sa refuz sa ma inchid in mine atat timp cat soarele ma va incalzi.
De ce sa- mi doresc totul, cand pot avea doar o parte din acest tot? Chiar trebuie sa ma deprim la ideea ca mai sunt atatea lucruri de vazut, de auzit, de simtit? Sau e mai bine sa incerc sa experimentez totul, dar intr-un ritm ponderat?


FERICIREA MEA

Ce inseamna,pana la urma, fericirea? Un sentiment, suma unor clipe de nebunie presarate in oceanul de monotonie care inseamna 'viata' sau doar iluzia unor trairi interioare pe care fiecare le incercam la intensitate maxima? Iti poti da seama de momentul in care esti fericit sau il constientizezi in momentele de agonie, cand intelegi ce-ai avut si ce-ai pierdut? Cu totii tindem spre fericire, fara a sti exact ce inseamna aceasta...
Trebuie purtata o discutie pe doua planuri: cel al fericirii trupului si cel al fericirii sufletului. Pentru ca aceste doua sentimente nu sunt tangente, dar sunt complementare. Si totusi, fericirea interioara poate suplini absenta celei exterioare; nu insa si invers.
O mare greseala este confundarea termenului de 'placere' cu cel de 'fericire'. Placerea, in cantitate mare, este ceea ce poate pune capat fericirii interioare. Cautarea fericirii este una din misiunile pe care fiecare le avem in viata. Este primul indicator de pe poteca vietii. Doar ca unii dintre noi nu il respecta, si astfel se pierd prin scurtaturi ce nu ii pot purta decat spre banalitate sau mizerie.
Este adevarat ca nu putem cunoaste fericirea absoluta decat afland, mai intai, ce inseamna agonia. Este adevarat ca tristetea si sentimentele intunecate determina gradul de fericire pe care il atingem, de la o simpla bucurie pana la paroxismul fericirii. Nu incerc o apologie a tristetii, dimpotriva, credinta mea in fericire este neclintita. Dar este de asemenea adevarat ca sentimentele au nevoie de un "termometru", unde 0 grade inseamna banalitate. Analog cu faptul ca nu poti constientiza inaltimea unei cladiri decat atunci cand te afli in varful ei.
Si totusi, ce inseamna fericirea? Un rasarit de soare pe malul marii, alaturi de cineva iubit? O realizare profesionala? O seara petrecuta intr-o terasa, alaturi de prieteni? Poate ca da. Pentru mine, toate acestea reprezinta bucurii. Adunate la un loc, impreuna cu inca alte cateva binecuvantari, inseamna fericire. Altii se multumesc cu mai putin, altii au nevoie de mai mult. Cine sunt insa eu sa judec sentimentele altora, atat timp cat nu cunosc nici macar intensitatea trairilor acestora? Cea mai buna analiza o pot realiza pe sentimentele mele, pe ceea ce se afla in sufletul meu si ce cred eu ca inseamna fericirea... orice alte comentarii ar fi stricte presupuneri.
Sunt momente in care ma simt mai fericit singur decat in prezenta cuiva iubit. Si acelea sunt momente in care ma simt neimplinit. Sunt clipe in care banalitatea ma duce la disperare, la neputinta. Si acelea sunt clipe de singuratate.
Lumea in care traim nu ne da prea des momente in care putem doar sa stam si sa reflectam la ceea ce suntem, la ceea ce se afla in noi. Pierdem nopti si zile gandind la probleme minore, la greseli ce nu mai pot fi indreptate, la oameni pe care i-am ranit si care ne-au ranit. Dar are vreun sens sa analizam trecutul? Sa studiem, ca la microscop, cauzele si motivele unor actiuni iremediabile? Nu ar fi oare mai bine sa incercam sa planuim ziua de maine, prevenind astfel multe alte greseli? Dar asta e natura omului de rand, sa inteleaga calea vietii doar atunci cand nu o mai poate urma. Sa piarda, pe zi ce trece, cate putin din puritatea si spiritul de copil pe care le-a avut candva. Sa taie, unul cate unul, firele ce il leaga de Dumnezeu. Fericirea inseamna, mai presus de toate, credinta. Credinta in noi, credinta in Dumnezeu, credinta ca avem un drum de urmat si o comoara de gasit. Comoara care, de multe ori, este chiar in sufletul nostru.
Negativismul inseamna pierderea sperantei. Daca te astepti permanent la ce e mai rau, ai sa-ti pierzi orice dorinta de a mai face ceva. Optimismul este o calitate - aceea de a crede ca maine poti fi mai bun decat azi. Repet, toate aceste idei sunt o umila incercare de analiza a propriilor sentimente. Nu m-ar mira ca multi dintre cei ce vor citi aceste randuri sa nu fie de acord cu ele.
Mediocritatea si banalitatea sunt, in opinia mea, cele mai groaznice lucruri. A face in fiecare zi acelasi lucru inseamna a te incuia singur intr-o temnita fara ferestre, fara usa si fara lumina. Inseamna a presupune ca nu ai nici un rost, ca menirea ta in aceasta lume e sa nu ai nici o menire. Inseamna a banui ca destinul tau e o strada dreapta, fara ocoliri, fara infundaturi si fara indicatoare. Banalitate care, in multe cazuri, duce la depresie si intr-un final la acceptarea unui scenariu fara dialoguri.
"Traieste fiecare zi de parca ar fi ultima", spun multi presupusi intelepti dornici sa dea sfaturi pe care nici macar ei nu le pot pune in aplicare. "Traieste fiecare zi altfel", as spune eu. Fie ca mergi pe alt drum, fie ca bei alta cafea. O experienta noua inseamna un sentiment nou, o alta traire interioara: si acestea sunt cele care ne duc spre deplinatate. Asa cum un moment iti poate schimba viata, in acelasi mod un sentiment iti poate bucura sau mahni sufletul.
Mi se intampla deseori sa ma consider incapabil de a fi fericit. Pentru ca oricat de fericit as fi, imi doresc si mai mult. Ma simt ca un copil care vede o bomboana si dupa ce o primeste vede alta; si nu se satura niciodata. As fi atat de fericit daca as putea sa ma multumesc cu ceea ce am! Pentru ca am destule. Dar “destul” e un termen atat de relativ pentru natura umana...
Dar poate ca am spus destule. Realizez ca nu sunt nici macar aproape de a intelege ce inseamna fericirea, fie ea absoluta sau partiala, interioara sau exterioara. Pot doar sa sper ca timpul imi va arata calea si ca sufletul ma va invata unde in harta Universului este trecuta misiunea mea in viata.
[5-6 octombrie 2002]