Iată că încălzirea climatică, - ce duce printre altele, la topirea calotei glaciare și, implicit la înălțarea nivelului oceanului planetar, - nu doar că dăunează bunului mers al vieții și activității oamenilor; dar, ea afectează, - cum era de altfel de așteptat, - și existența celorlalte viețuitoare tinzând totodată să dea peste cap toate planurile ecologiștilor de ocrotire a speciilor ce deja sunt amenințate cu dispariția.

Astfel, rezervația Minsmere, din Marea Britanie, - care prin suprafața sa de aproape 1.000 ha, reprezintă cel mai important sit de păsări aflat sub oblăduirea Societății Regale pentru Ocrotirea Păsărilor (Royal Society for the Protection of Birds - RSPB), se pare ca va trebui să fie pur și simplu mutată mai adânc în interiorul teritoriului. Această idee, ce, nu cu mult timp în urmă, ar fi fost de neconceput, este acum luată în calcul în mod serios de către membrii echipei RSPB, din pricina faptului că, situată fiind în comitatul Suffolk în apropierea mării, rezervația Minsmere, este astăzi tot mai amenințată de efectele încălzirii globale.

Stufărișul, mlaștinile, lagunele și insulele din cadrul rezervației sunt înțesate de păsări dar, din păcate, între toate acestea și valurile mării se află doar un mal pietros din care apele, pe măsură ce se înalță, mușcă tot mai lacom. Rezervația este astfel tot mai amenințată de invazia mării, pricinuită de înălțarea nivelului acesteia și de intensificarea furtunilor - fenomene legate de schimbările climatice. Din păcate, toate acestea i-au făcut pe specialiștii RSPB să accepte gândul că nu pot apăra întreaga rezervație, și că vor trebui să abandoneze o parte din teritoriul acesteia în fața valurilor.

Această problemă a reducerii teritoriului rezervației Minsmere, reprezintă unul dintre exemplele cele mai semnificative ale controversatei politicii a guvernului britanic cu privire la efectele creșterii nivelului mării într-unele zone de coastă ale Angliei - reconstituirea bine administrată. Inițial aceasta s-a numit “retragere administrată”, dar s-a considerat că acest termen are un răsunet defetist.

Aceasta presupune ca în unele cazuri, - cum ar fi de pildă, atunci când costul este disproporționat de mare în comparație cu beneficiile, - să înceteze menținerea protecției împotriva valurilor mării , iar apele să fie lăsate să inunde teritoriul, creându-se astfel o nouă linie de coastă în spatele celei originale. Această politică este percepută ca fiind mult mai naturală și mai avantajoasă din punct de vedere ecologic decât construirea unor gigantice ziduri de beton în fața mării cu scopul de a ține piept unui proces natural ce este inevitabil.

Iar asemenea fenomene, vor afecta, din nefericire, câteva dintre cele mai cunoscute rezervații ale RSPB ce se află situate în imediata apropiere sau chiar pe coasta estică, - zona insulelor britanice cea mai afectată de creșterea nivelului mării. Pentru că în zona sud-estică insula britanică practic se scufundă, însă ea are deopotrivă de suferit și din pricina înălțării nivelului mării. Efectul combinat al acestor două procese va face ca, până în anul 2050, nivelul mării în zona estică a Angliei să se înalțe cu 21 până la 76 cm, fapt care face complet inutilă construirea vreunui baraj.

Rezervația Minsmere, este deosebită datorită faptului că aici, nenumărate specii de păsări de baltă s-au reîntors în 1947 spre a cuibări pe locurile natale după ce, timp de un secol, ele au fost practic dispărute din Marea Britanie. Fiind înzestrată cu un mozaic unic de habitate, ce variază de la plaje și mlaștini până la păduri de brazi și câmpii, Minsmere este gazda a peste 100 specii de păsări, multe dintre acestea rare.

Însă nici o soluție nu poate fi specificată până când fenomenele ce au loc pe coastă – eroziunea și depozitarea de material pe plaje – nu sunt mai bine înțelese, fapt pentru care Agenția Britanică de Mediu a început un studiu, iar la terminarea acestuia se speră că se va ști cu precizie care sunt opțiunile în privința ocrotirii acestei rezervații.

„Cu toate că vrem să vedem rezervația ocrotită, pe termen lung va trebui să acceptăm schimbările care vor avea loc”, afirmă Helen Deavins, ofițer al RSPB din zonă. “Trebuie să începem să căutăm locuri unde să putem recrea habitatele. Deocamdată, pentru o perioadă nu va fi nevoie. Dar este în plan”.

La final o singură întrebare: până unde ne vom putea retrage din fața efectelor propriilor noastre acțiuni?



Revista „Știință și Tehnică” (nr.9-10, septembrie-octombrie 2005)