poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4103 .



Una din zece specii de arbori se află în pragul dispariției!
eseu [ ]
apărut în revista "Știință și Tehnică"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [eeaotly ]

2011-02-22  |     | 



La ora actuală, peste 8.000 de specii de arbori, reprezentând 10% din totalul mondial, sunt amenințate cu dispariția, iar situația aceasta s-a agravat în decursul ultimilor ani. Acesta este rezultatul unui raport prezentat în august 2003 de specialiștii de la Cambridge și sponsorizat de Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Probleme Rurale al Marii Britanii (DEFRA).

Aceleași cifre reci prezentate în raport arată că din totalul de 8.000 de specii amenințate, 976 de specii de arbori se află într-o situație critică, foarte puțini dintre aceștia fiind ocrotiți în mediul lor natural. "Cap de listă" sunt un număr de 5 specii care - în ciuda faptului că sunt reprezentative și importante pentru zona în care trăiesc atât din punct de vedere biologic dar și economic și cultural – ele se află, din cauza inconștienței oamenilor, la un pas de extincție.

Raportul oferă informații despre aceste 5 specii mai intens periclitate printre care se numără:
• Araucaria araucana - arborele național al Republicii Chile, numit arborele ghicitoare al maimuței,
• Swietenia macrophylla - arborele de mahon din Brazilia,
• Cinnamomum cebuense - arborele de scorțișoară din Cebu, endemic pentru insula Cebu din arhipelagul Philippinelor, intrat relativ recent în atenția oamenilor de știință,
• Baillonella toxisperma - cunoscut ca Moabi și folosit pentru decorațiuni din lemn, hrana animalelor și cosmetică;
• Caesalpinia echinata - arborele național al Braziliei, numit Pau Brasil.

Acest raport face parte din Campania pentru Arborii de Pretutindeni, Global Trees Campaign - campanie dezvoltată de organizația ecologistă Flora & Fauna Internațional în parteneriat cu UN Environment Programme World Conservation Monitoring Centre (UNEP-WCMC) și cu alte organizații similare de pretutindeni cu scopul de a salva speciile aflate în pericol.

Această campanie își concentrează atenția asupra speciilor arboricole amenințate cu dispariția, urmărind conservarea ecosistemelor și a peisajelor originale, dar și antrenarea populației locale în operațiuni de salvare și de educare a acesteia în spiritul unei exploatări raționale a resurselor naturale menite să nu afecteze echilibrul ecologic.

Un element important al campaniei de informare este reprezentat de dezvoltarea unui program de cartare ce urmărește realizarea unui Atlas Global al Speciilor Arboricole Amenințate. În acest scop, Cristian Echeverría, cercetător la centrul UNEP-WCMC din Cambridge a început să testeze o tehnică nouă de cartare a pădurii, mai exact a fragmentării acesteia, folosind imaginile preluate prin satelit pe perioada ultimilor 25 de ani și urmărind prin aceasta să evalueze rata de dispariție a pădurilor seculare.

Cercetarea efectuată de Echeverría a arătat gradul mare de deteriorare al exemplarelor chiliene al arborelui-ghicitoare al maimuței care sunt amenințate atât de incendii cât și de defrișări. Astfel, în Chile în anul 2002, un incendiu a distrus 71% din pădurea de araucaria a Malleco National Reserve. Unii dintre acești arbori erau bătrâni de 2.000 de ani.

În 2001-2003 incendiile de vară au distrus 30.000 ha de pădure virgină, inclusiv 71% din zona ocupată de arborele-ghicitoare al maimuței și 61% din Nothofagus, o plajă naturală, dintr-una dintre cele trei rezervații afectate.

Într-una dintre zonele aflate în studiu în Chile, 64% din pădurile virgine s-au pierdut în ultimii 25 de ani iar continuitatea etajului superior al pădurii a fost spartă. Hărțile reconstituite arată că în anul 1550, când au venit europenii aici, întreaga țară era împădurită. Dar după ani de distrugere arborele-ghicitoare al maimuței se mai găsește azi doar în două zone restrânse din Anzi și de pe coasta lanțului muntos.

Mark Collins, director al UNEP-WCMC a declarat că noile cercetări, cum ar fi cea asupra arborelui-ghicitoare al maimuței, arată că fragmentarea pădurii sălbatice și re-plantarea cu specii străine potențial invazive reprezintă amenințări majore, demonstrând necesitatea realizării urgente a unui program de gospodărire rațională a pădurii.

Din 1990, arborele-ghicitoare al maimuței a fost declarat specie protejată în Chile, iar tăierea sa este interzisă. Dar pentru că specia de araucaria este foarte apreciată pentru lemnul său, se fac presiuni asupra guvernului pentru ca acesta să permită tăierile în pădurile incendiate. (Iar dacă acceptă, înseamnă că le face jocul celor interesați. E foarte simplu să arunci o țigară aprinsă…)

De altfel, Echeverría avertizează că dacă tăierile vor fi permise, atunci va crește numărul incendiilor provocate de oameni, mai ales că doar o mică parte din pădurile de araucaria se află în zone protejate. De exemplu ecoregiunea Valdivian, declarată de Banca Mondială ca fiind o zonă de o neasemuită biodiversitate în prezent nu are nici o protecție.

În afară de lemn, araucaria prezintă un mare interes pentru semințele sale. Ele sunt o sursă concentrată de carbohidrați pentru populația Pehuenche, a cărei cultură este dependentă de acest copac. Un proiect inițiat de DEFRA în urma incendiilor ajută populația din Villas de Araucana să înființeze o pepinieră de araucaria. Dar acest proiect va necesita îndelungi experimentări pentru a dezvolta o tehnică de cultivare viabilă, și va fi nevoie de 200 de ani până la deplina maturizare a arborilor și până la fructificarea lor! Fie și numai de aici se poate vedea necesitatea de a ocroti exemplarele deja existente.

Dar pădurile andine de araucaria adaptate să supraviețuiască în soluri vulcanice adăpostesc o serie întreagă de alte specii cum ar fi florile de Berberidopsis corilinla, leul chilian, o căprioară de mici dimensiuni numită de localnici “pudu”, și o specie de ciocănitoare.

Conform lui Echeverría cheia supraviețuirii pădurii sălbatice stă în educarea proprietarilor particulari asupra valorii ecoturistice.“Chile are o bună infrastructură de transport și este în mod deosebit atrăgătoare pentru ecoturiștii ce doresc să viziteze America de Sud” explică el. “Þara este traversată de toate tipurile de zone climatice, de la deșert în nord până la Antarctica în sud. Pădurile din Anzi sunt de o frumusețe rară și ar putea fi o atracție considerabilă pentru turiști”.

Pe de altă parte, Dr. Collins spune că se cunoaște “surprinzător de puțin” despre starea și distribuția speciilor arboricole, inclusiv a speciilor utilizate în industria mobilei, asemenea mahonului. “Raportul nostru inițial demonstrează că este nevoie de evaluări ale conservării pentru ca ținta noastră – aceea de a proteja aceste plante – să fie atinsă până în anul 2010.”

“În particular” a mai spus Collins, “avem nevoie de date din spațiu, cu ajutorul cărora vom putea identifica zonele forestiere a căror conservare este de importanță crucială, și ne vom putea asigura că aceste eco-regiuni sunt administrate în mod eficient pentru a oferi protecția necesară.”

Distrugerea terenurilor împădurite, a pădurilor și tăierile abuzive a speciilor valoroase pentru industria mobilei sunt cauza pierderii multor specii importante, se mai arată în acest raport.

Profesorul Peter Ashton, de la Harvard și Royal Botanic Gardens din Kew, avertizează că multe specii arboricole rare din zona tropicală sunt deja “extinse din punct de vedere funcțional”.

“Datorită marii diversități a plantelor din zona tropicală umedă, exemplarele din aceeași specie se află de obicei la mare distanță unul de altul; dacă se continuă fragmentarea pădurii prin defrișare apare riscul ca un partener de polenizare să fie pur și simplu prea departe pentru a mai avea loc polenizarea. Astfel că unele păduri devin muzee în viață”, a mai spus Dr. Ashton.

Mark Rose, director executiv al FFI, consideră că trebuie acționat în continuare. Primul pas s-a făcut, iar următorul ar fi reglementarea comerțului cu cherestea - “După estimările noastre, aproape 50% din lemnul din zonele tropicale din comerțul internațional a fost tăiat în mod ilegal”.

O mie de specii de arborii de pe glob care se află la un pas de extincție au ajuns în această situație parțial, din cauza tăierilor ilegale, avertizează Rose. “Este nevoie de informație precisă și obiectivă pentru a întări mecanismele de control a comerțului internațional cum ar fi Convenția asupra Comerțului Internațional cu Specii Amenințate.”
UNEP-WCMC și Fauna & Flora International (FFI) urmăresc realizarea unui Atlas Global al Speciilor Arboricole Amenințate, care va prezenta fotografii ale speciilor, hărți color ce să arate distribuția lor, rapoarte de stare realizate de lucrătorii de teren, și o analiză a opțiunilor politice pentru a preveni extincțiile.



Revista „Știință și Tehnică” (nr.5, mai 2004)


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!